Premierul Theresa May regretă că Regatul Unit va trebui să participe la alegerile pentru Parlamentul European
Premierul britanic Theresa May regretă că ţara sa va trebui să organizeze alegeri europarlamentare, a declarat marţi un purtător de cuvânt citat de Reuters, preluat de AGERPRES.
Vicepremierul David Lidington anunţase ceva mai devreme în cursul zilei că Regatul Unit va trebui să participe la alegerile pentru Parlamentul European, pe 23 mai, deoarece nu mai este timp până atunci pentru ratificarea în parlamentul de la Londra a acordului privind retragerea din Uniunea Europeană. El a adăugat că ar fi de dorit ca europarlamentarii britanici să nu-şi mai preia locurile în PE şi condiţiile pentru Brexit să fie finalizate până la vacanţa de vară.
În legătură cu speculaţiile că May ar putea demisiona, purtătorul ei de cuvânt a susţinut că nu este la curent cu nicio schimbare a intenţiei prim-ministrului de a renunţa la funcţie înainte de încheierea primei părţi a procedurii pentru ieşirea din UE.