Premierul Yemenului a fost demis înaintea începerii negocierilor de pace

Președintele Yemenului, Abd-Rabbu Mansour Hadi, l-a demis duminică pe premierul și în același timp vicepreședintele acestei țări, Khaled Bahah, decizie care nu a fost explicată oficial, dar survine cu o săptămână înaintea armistițiului convenit între trupele guvernamentale susținute de Arabia Saudită și rebelii houthi sprijiniți de Iran, transmite AFP, preluat de AGERPRES.
Surse din cadrul guvernului de la Sanaa au vorbit recent de mai multe ori despre existența unor divergențe între președinte și premier. În locul premierului demis a fost numit Ahmed ben Dagher, un membru de prim plan în Congresul General al Poporului, partidul președintelui Hadi.
Postul de vicepreședinte va reveni unui general experimentat, Ali Mohsen al-Ahmar, trupele acestuia jucând în anul 2011 un rol crucial în revolta împotriva fostului președinte Ali Abdallah Saleh, pe care acum rebelii houthi încearcă să-l readucă la putere. Dar surse citate de AFP susțin că fostul premier ar putea deveni totuși consilier prezidențial.
După ce combatanții șiiți houthi au cucerit o mare parte a Yemenului, inclusiv capitala Sanaa, o coaliție de state arabe condusă de Arabia Saudită a început cu un an în urmă o campanie de raiduri aeriene împotriva acestor rebeli care se confruntă cu așa-numitele 'Comitete Populare' ce-l apără pe președintele legitim Abd Rabbo Mansour Hadi. Dar conflictul este considerat de mulți analiști ca fiind de fapt o confruntare între Iranul șiit și Arabia Saudită sunnită.
Armistițiul convenit recent de cele două tabere este etapa premergătoare negocierilor de pace interyemenite programate să înceapă pe 18 aprilie în Kuwait.