Presa ungară este supusă unor presiuni ”inteligente” şi libertatea ei continuă să scadă (expert)

Situaţia mass-media continuă să se înrăutăţească în Ungaria ca urmare a presiunii, mai ales economice, exercitate de guvernul conservator condus de Viktor Orban, a declarat miercuri un expert din cadrul Institutului Internaţional de Presă (IPI), citat de agenţia EFE, preluat de AGERPRES.
''Deşi este membră a UE, Ungaria a redus sistematic libertatea şi pluralismul presei, într-un mod ''inteligent'', spre deosebire de ce s-a întâmplat în Turcia sau Rusia, unde vedem ziarişti încarceraţi şi violenţe împotriva lor'', afirmă Scott Griffen, director adjunct al IPI, o reţea mondială ce reuneşte proprietari şi editori din sectorul mass-media.
Cu toate că în Ungaria nu sunt ziarişti trimişi în închisoare, această ţară a experimentat ceea ce Griffen numeşte a fi o ''deformare a pieţei presei'', întrucât mass-media independente se văd forţate să se închidă ori să lucreze sub o presiune constantă.
Guvernul lui Orban controlează, direct sau prin investitori loiali, mass-media naţionale şi marea majoritate a mass-media locale, spune acest expert, care a participat săptămâna aceasta la o misiune desfăşurată în Ungaria de mai multe organizaţii pentru libertatea presei pentru a determina starea mass-media în această ţară.
Executivul de la Budapesta este criticat de mai mulţi ani de asemenea pentru presiunile exercitate asupra presei independente şi prin politica sa de publicitate ce recompensează în special mass-media loiale lui Orban.
Prin urmare, din cauza veniturilor reduse ale presei, aceasta suferă ''o importantă diminuare a profesionalismului, cu pierderi de locuri de muncă şi chiar autocenzură'', mai spune expertul de la IPI.
După adoptarea unei controversate legi a presei în anul 2011, Ungaria a modificat-o în urma presiunilor Comisiei Europene. ''Acum guvernul spune că totul este în regulă, întrucât UE a analizat-o şi a fost de acord'', în timp ce UE afirmă că libertatea presei nu este o prerogativă comunitară, explică Scott Griffen.
''Aceasta este adevărat din punct de vedere tehnic, dar ceea ce se întâmplă în Ungaria este o deformare a pieţei presei, iar piaţa liberă este una din bazele UE'', aşadar ''acest capitol este de competenţa UE şi îi recomandăm să fie mai hotărâtă'', argumentează el.