Președintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, reținut de DNA

Președintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost reținut, sâmbătă noaptea, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru luare de mită, în forma continuată.
Alături de el a fost reținut și Florin Colgiu, finul șefului CJ Buzău și președinte TNL Buzău, pentru complicitate la luare de mită, în formă continuată.
Cei doi vor fi prezentați duminică la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cristinel Bîgiu a fost adus sâmbătă seara la sediul central al DNA, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită, iar procurorii au făcut percheziții la domiciliul său și la Consiliul Județean.
"În perioada decembrie 2013—decembrie 2014, inculpatul Bîgiu i-a solicitat unuia dintre directorii din cadrul instituției să facă demersuri pentru declanșarea procedurilor de achiziție directă (prin modificarea proiectului inițial în cuantum de 400 mii lei, legat de întocmirea Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Buzău pentru perioada 2014-2020 și împărțirea acestuia în trei componente, astfel încât să fie evitată procedura de licitație publică), să identifice firme dispuse să semneze, în mod formal, aceste proiecte și sa întocmească efectiv proiectele. Urma ca după întocmirea acestor proiecte și aprobarea plăților de către Bîgiu, directorul respectiv să remită, sub forma de mită, președintelui CJ, jumătate din suma plătită din bani publici, respectiv 200 mii lei. Banii respectivi directorul urma să-i recupereze de la firmele care figurau, în mod fals, ca executanții celor trei proiecte", se arată într-un comunicat al DNA postat pe site-ul instituției.
Sursa citată precizează că, în acest sens, în jurul datei de 20 decembrie 2013, directorul respectiv i-a remis lui Cristinel Bîgiu, prin intermediul finului acestuia, aproximativ 70 mii lei, sub formă de mită, reprezentând jumătate din contravaloarea unei facturi în cuantum de 130 mii lei + TVA, sumă ce fusese virată unei firme identificate de acesta, căreia i se atribuise anterior, în mod direct, contractul pentru prima componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă și anume principalele direcții de dezvoltare și analiza S.W.O.T.
"Directorul, la rândul său, primise suma menționată de la reprezentantul legal al firmei. Ulterior, în august 2014, Bîgiu l-a însărcinat pe același director să demareze procedurile de atribuire directă, în aceleași condiții, pentru cea de-a doua componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, fiind declarată câștigătoare aceeași firmă. Urma ca lui Bîgiu să-i fie remisă, ulterior, cu titlu de mită, jumătate din valoarea contractului, respectiv 50 mii lei. La 4 decembrie 2014, Bîgiu i-a solicitat, în mod expres, aceluiași director, să-i remită până cel mai târziu la 8 decembrie 2014, suma convenită de 50 mii lei, indicându-i ca intermediar o persoana de încredere a acestuia", au reținut procurorii.
Sâmbătă, directorul i-a remis intermediarului indicat de șeful CJ Buzău o sumă de bani, pentru ca, la rândul său, să o remită acestuia.
"Tot la 6 decembrie, intermediarul i-a și remis acestuia, în parcarea din fața blocului unde își are domiciliul Bîgiu, suma de 50 mii lei, comunicându-i că banii i-au fost dați de către director. Cristinel Bîgiu i-a indicat intermediarului modul în care urmau a fi distribuiți, respectiv păstrați banii, solicitându-i ca suma de 6.500 lei să fie remisă finului acestuia, Florin Colgiu, iar restul sumei de 43.500 lei să fie păstrată, la dispoziția lui Bîgiu, de către intermediar. În aceeași zi, intermediarul i-a remis 6.500 lei lui Colgiu care cunoștea că suma respectivă fusese primită cu titlu de mită de către Bîgiu, de la directorul respectiv", se mai spune în comunicatul DNA.
În dosar se efectuează acte de urmărire penala și față de alte persoane.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.