Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au prezentat lumii primul lor copil
Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, şi-au prezentat miercuri băieţelul despre care au afirmat că are "cel mai dulce temperament", relatează Reuters şi Press Association, preluat de AGERPRES.
Ducele şi ducesa de Sussex nu şi-au putut ascunde încântarea în timp ce s-au lăsat fotografiaţi împreună cu bebeluşul în sala de banchete St George din Castelul Windsor, la două zile după naşterea celui mai nou membru al familiei regale britanice.
"Este magic, este de-a dreptul uimitor. Am cei mai buni doi băieţi din lume, aşa că sunt foarte fericită", le-a declarat Meghan reporterilor, în timp ce Harry ţinea în braţe bebeluşul.
Meghan a afirmat că băieţelul, care ocupă locul al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii şi al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, este calm, "are cel mai dulce temperament" şi doarme bine.
Foto: (c) Dominic Lipinski/AP
Întrebat cum este să fii părinte, Harry a răspuns: "Este grozav. Să fii părinte este extraordinar".
"Au trecut doar două zile şi jumătate, trei zile, dar suntem aşa de încântaţi să avem un mic bebeluş, să putem petrece timp preţios cu el în timp ce încet, încet începe să crească", a adăugat Harry.
Foto: (c) Dominic Lipinski/AP
Cuplul a declarat că urmează să meargă în vizită la Regina Elisabeta a II-a (93 de ani) la castel pentru a-şi putea cunoaşte cel de-al optulea strănepot.
Mama lui Meghan, Doria Ragland, stă împreună cu cei doi şi bebeluşul la reşedinţa cuplului Frogmore Cottage, aflată pe domeniul Castelului Windsor (din afara Londrei).
"Va fi un moment frumos să prezentăm copilul şi altor membri ai familiei, şi mama mea este cu noi", a spus Meghan. "Vă mulţumesc foarte mult tuturor pentru toate urările de bine, înseamnă foarte mult pentru mine", a mai spus ducesa de Sussex.