Proiecte depuse de USR în sprijinul studenţilor – burse indexate şi fără majorări de taxe în timpul ciclului de studii

USR a depus la Parlament două proiecte de lege în sprijinul studenţilor, care prevăd ca bursele să fie indexate cu rata inflaţiei şi taxele să nu se majoreze în timpul ciclului de studii, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Primul proiect modifică Legea învăţământului superior (nr. 199/2023) în sensul obligării instituţiilor de învăţământ superior să actualizeze bursele acordate studenţilor, anual, cu rata inflaţiei.
"O majorare a burselor în funcţie de rata inflaţiei nu face decât să coreleze în mod realist acest venit - uneori, singurul venit - cu nevoile pe care le are un tânăr care studiază la facultate în România. Bursele blocate la aceeaşi valoare nu oferă studenţilor posibilitatea de a-şi acoperi cheltuielile curente şi determină abandonul universitar. Având în vedere toate scumpirile şi faptul că unele universităţi au mărit taxele de cazare în căminele din subordine, propunerea USR vine în ajutorul studenţilor care, cu aceeaşi sumă fixă, nu pot face faţă unor cheltuieli de rutină care s-au dublat sau triplat în aceşti ani", declară deputatul USR Filip Havârneanu, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Al doilea proiect USR propune ca taxa de şcolarizare percepută de universităţile de stat şi particulare să fie adusă la cunoştinţa candidaţilor cu cel puţin 6 luni înainte de examenul de admitere şi să nu poată fi modificată pe durata ciclului de studii pentru aceeaşi promoţie de studenţi.
"Mulţi studenţi nu dispun de venituri în anii de facultate pentru că doresc să se concentreze exclusiv pe procesul de învăţare. Cei care, totuşi, au un loc de muncă şi merg în paralel la cursuri fac un sacrificiu şi se bazează pe nişte calcule financiare destul de exacte. Or, mărirea taxelor pe parcurs, după ce anterior a fost stabilită o sumă, este 'o surpriză' care dă peste cap socotelile studenţilor. Venim în sprijinul lor cu această lege, pentru că deciziile luate peste noapte şi unilateral de universităţi nu fac decât să demotiveze tinerii şi să facă imposibilă dorinţa lor de a-şi finaliza studiile", precizează Filip Havârneanu.
Conform unui studiu realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, din ce în ce mai mulţi tineri nu-şi permit "luxul" parcurgerii studiilor universitare, aspect ce situează România la coada clasamentelor europene privind numărul de tineri cu studii superioare finalizate. Aproape 40% dintre studenţii de anul I nu ajung să-şi dea licenţa şi, de cele mai multe ori, renunţarea la studii are drept cauză probleme de ordin financiar, se mai arată în comunicatul USR. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: pixabay.com