Purcărea (CFA România): Creşterea economică aşteptată în acest an este între 2% şi 2,5%
Creşterea economică a României estimată pentru acest an este situată între 2% şi 2,5%, faţă de 4% în urmă cu trei săptămâni, înainte de începerea conflictului din Ucraina, a declarat marţi Mihai Purcărea, membru al board-ului CFA Society România, în cadrul unui eveniment de specialitate, care a prezentat un sondaj CFA România, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
"Creşterea economică a României anul trecut a fost una destul de bună. Vorbim de o creştere de peste 6%, iar până să înceapă acest conflict aşteptările erau destul de pozitive şi pentru 2022 şi pentru 2023. Vorbeam de fonduri europene destul de importante, investiţii destul de mari în România, însă lucrurile cred că s-au schimbat destul de mult în ultimele două săptămâni. Faţă de 4% aşteptări acum trei săptămâni, înainte de începerea conflictului, în momentul de faţă creşterea economică aşteptată de către respondenţi este între 2 şi 2,5% (27% dintre respondenţi - n.r.). O scădere destul de importantă faţă de aşteptările de doar acum două săptămâni. Vorbim de creşterea economică pentru întreg anul şi aproape două puncte procentuale diferenţă faţă de acum două săptămâni. Destul de mult. Aşteptările sunt de încetinire destul de puternică a economiei", a spus Mihai Purcărea, la a 16 ediţie a evenimentului CFA Forecast Dinner.
Potrivit sondajului, 23% dintre respondenţi se aşteaptă la o creştere economică cuprinsă între 2,5% şi 3%, iar 22% sub 2%. 13% dintre participanţi la sondaj se aşteaptă la o creştere de peste 4%.
Întrebaţi despre aşteptările privind inflaţia medie în acest an, 31% dintre respondenţi se aşteaptă la o inflaţie de peste 10%, 27% la o inflaţie cuprinsă între 9 şi 10%, iar 24% la o inflaţie medie de 8 - 9%.
Referitor la cursul de schimb, cei mai mulţi participanţi la sondaj (38%) estimau un curs de 5 - 5,05 lei pentru un euro la 31 decembrie 2022, iar 24% la un curs de 4,95 - 5 lei pentru un euro.
Indicele ROBOR la 3 luni este aşteptat să se situeze între 4% şi 5% la 31 decembrie 2022 de către 40% dintre respondenţi, între 5% şi 6% de către 31% respondenţi şi între 3% şi 4% de către 19% dintre participanţii la sondaj.
De asemenea, dobânzile la titlurile de stat cu maturitatea la 5 ani sunt estimate la 5% - 6% la 31 decembrie 2022 de către 41% dintre respondenţi. 22% dintre participanţi la sondaj estimează valori cuprinse între 4% şi 5%, şi tot 22% valori cuprinse între 6% şi 7%.
Aproape jumătate dintre participanţi la sondaj (46%) se aşteaptă ca indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de pe bursă, să crească în acest an cu 0% - 10%, iar 30% estimează o scădere cuprinsă între 0% şi 10%. Integral pe www.agerpres.ro