Putin a calificat drept ridicole încercările de a pune sub semnul întrebării rezultatele referendumului din Crimeea
Încercările de a pune sub semnul îndoielii alegerea conştientă a locuitorilor Crimeii în favoarea dezlipirii de Ucraina şi reunificării cu Federaţia Rusă sunt ridicole, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, citat de TASS, în cadrul unei vizite cu o vizibilă tentă electorală, efectuată miercuri în peninsulă, exact în ziua în care se împlinesc şase ani de la anexarea Crimeii de către Rusia, conform EFE, preluat de AGERPRES.
Putin a numit drept "istorică" semnarea acordului privind reunificarea Crimeii cu Rusia la 18 martie 2014, după referendumul organizat de Moscova cu două zile mai devreme, la 16 martie 2014, în peninsulă, la care 96,77 % dintre participanţi s-au pronunţat pentru alipirea Crimeii la Rusia. Acest referendum nu a fost recunoscut de către Kiev şi Occident.
Vladimir Putin, care a convocat în urmă cu o zi plebiscitul constituţional pentru 22 aprilie, intenţionează să viziteze în următoarele două zile capitala peninsulei, Simferopol şi oraşul-port Sevastopol, unde se află baza Flotei Rusiei din Marea Neagră.
Cu această ocazie, preşedintele rus se va întâlni cu liderul prorus al Crimeii, Serghei Axionov, şi îi va decora pe cei care au construit podul ce leagă peninsula de Rusia continentală, între care şi pe oligarhul Arkadi Rotenberg.
Crimeea constituie prima etapă a campaniei electorale a lui Putin, al cărui obiectiv este de a obţine aprobarea populaţiei pentru reforma sa constituţională, care include între altele şi un amendament ce i-ar putea permite să rămână la Kremlin în alte două mandate succesive de şase ani fiecare până în 2036.
Foto: (c) ALEXEI DRUZHININ KREMLIN POOLSPUTNIK POOL / EPA
Putin poate conta întotdeauna pe sprijinul locuitorilor proruşi din Crimeea, care îi mulţumesc că a trimis trupe la începutul lunii martie 2014 în peninsulă pentru a bloca unităţile militare ucrainene şi a deschide calea pentru organizarea unui referendum de unificare cu Federaţia Rusă, notează EFE.
Conform sondajelor, peste 90% dintre locuitorii Crimeii consideră pozitivă apartenenţa la Rusia, în special datorită îmbunătăţirii nivelului de trai, a infrastructurilor şi a stabilităţii politice.
Ministerul de Externe al Rusiei a declarat miercuri că tentativele de izolare a Crimeii eşuează din ce în ce mai mult şi a lansat un apel către comunitatea internaţională să accepte ideea apartenenţei Crimeii la Rusia ca pe un fapt împlinit.
Recent, Uniunea Europeană a acuzat Rusia de militarizarea tot mai mare a Crimeii şi de încălcarea drepturilor omului în peninsulă, insistând asupra nerecunoaşterii internaţionale a anexării şi anunţând că îşi va menţine sancţiunile împotriva Moscovei până când Ucraina îşi va recupera acest teritoriu.
Ministerul de Externe al Ucrainei a protestat faţă de vizita preşedintelui rus în Crimeea, invocând o "încălcare" a suveranităţii ţării şi a dreptului internaţional, conform unui comunicat postat pe site-ul oficial al instituţiei.
Diplomaţia ucraineană denunţă ca "ilegală" construirea podului peste strâmtoarea Kerci şi reiterează că peninsula Crimeea "va rămâne şi în viitor" parte a Ucrainei.