Raluca Prună a efectuat o vizită la Penitenciarul Rahova

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a efectuat marți o vizită la Penitenciarul Rahova, au precizat oficiali din Ministerul Justiției.
Vizita ministrului vine după ce, duminică seară, a avut loc un incendiu la Penitenciarul Rahova, cauzat de unul dintre deținuți.
Marți dimineață, Raluca Prună a afirmat că deocamdată nu există suspiciuni referitoare la modul în care Administrația Națională a Penitenciarelor a gestionat incendiul de la Penitenciarul Rahova, motiv pentru care nu a cerut deschiderea unei anchete.
"Nu am cerut deschiderea niciunei anchete acolo, dar Administrația Națională a Penitenciarelor știe exact ce are de făcut. Am fost informată în timp real. Am știut ce se întâmplă din noaptea de 3 iulie. Sunt permanent informată și la acest moment nu am cerut niciun fel de anchetă. Nu cred că este cazul", a spus, la Parlament, ministrul Prună.
Ea a explicat că "surse de foc există pentru că multe persoane care se află într-o condamnare în penitenciar fumează, iar legea recent adoptată referitoare la fumatul în spațiile publice exclude penitenciarele".
Tot marți, Penitenciarul București Rahova a precizat că nu s-a înregistrat niciun deces în urma incendiului.
"Ca urmare a informațiilor difuzate în spațiul public, conform cărora un deținut a decedat în urma incendiului produs în data de 03.07.2016, Penitenciarul Rahova infirmă această știre și precizează că, la nivelul instituției, nu a fost înregistrat niciun deces. Menționăm că, imediat după producerea acestui eveniment, atât deținuții, cât și angajații penitenciarului au beneficiat de asistență medicală de specialitate. La acest moment, persoana privată de libertate care a provocat incendiul se află internată într-o unitate spitalicească din rețeaua Ministerului Sănătății, fiindu-i asigurată asistența medicală de specialitate", se arată într-un comunicat al Penitenciarului Rahova transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, ca măsură suplimentară de siguranță medicală, luni, o parte dintre deținuți au fost reevaluați prin consultație și investigație radiologică, fără a fi evidențiate modificări patologice.
Dacă vor fi constatate modificări în evoluția stării de sănătate, personalul medical va efectua toate demersurile necesare pentru prezentarea deținuților și la spitale din rețeaua sanitară publică, se mai arată în comunicat.
Duminică seară, un incendiu a izbucnit la Penitenciarul Rahova, după ce un deținut a dat foc celulei în care se afla. Incendiul a fost stins de angajații penitenciarului, iar 67 de deținuți din celulele învecinate au fost evacuați.