Recordul Mondial la dovleci, doborât de un fermier belgian, la Ludwigsburg Pumpkin Festival

Denumite Blühendes Barock (Barocul Înfloritor), grădinile Palatului Ludwigsburg din Germania sunt renumite pentru cel mai mare și mai frumos spectacol floral din lume, însă odată cu venirea toamnei, gingășia și coloritul florilor sunt înlocuite de robustețea bostanilor de dimensiuni uriașe care se înscriu la Ludwigsburg Pumpkin Festival, informează AGERPRES.
Astfel, grădinile baroce din Ludwigsburg, care atrag anual cu mult peste 500.000 de vizitatori, sunt pur și simplu 'invadate' timp de aproape o lună de sute și mii de dovleci, printre care și zeci de bostani uriași, care se bat pentru doborârea recordului mondial.
La ediția a 16-a a Ludwigsburg Pumpkin Festival, care se derulează în Blühendes Barock începând din 2 septembrie până în 6 noiembrie, crescătorul de dovleci Mathias Willemijns din Belgia a prezentat un exemplar care cântărește nici mai mult nici mai puțin de 1.190,5 kilograme.
Organizatorii au catalogat acest dovleac ca fiind unul 'fabulos', mai ales că a doborât toate recordurile posibile, atât cel european, cât și cel mondial, iar din acest motiv cultivatorul a primit și un bonus de 10.000 de euro.
Bostanul lui Mathias Willemijns i-a surclasat pe crescători de renume din Olanda, Elveția, Slovenia, Italia, Austria și Germania, care au prezentat, de asemenea, exemplare uriașe. Astfel, locul doi, la mare distanță, a fost ocupat de fermierul german Matthias Würsching, cu un dovleac de 895,5 kilograme, urmat de Berrens Luc (Belgia) cu 812,6 kilograme, locul 4 — Stefano Cutrupi (Italia) cu 806 kg, Locul 5 — Arnold Hordedin din Olanda cu 769,5 kg, Locul 6 — Lov?e Janko din Slovenia cu 689,5 kg, Locul 7 — Franz Mathias din Austria cu 581, 0 kg, Locul 8 — Martin Rudorfer din Germania cu 509,6 kg, Locul 9 — Eddi Vogel din Elveția cu 509, 2 kg și așa mai departe, ultimul loc, al 18-lea, revenindu-i lui Björn Dietrich din Germania cu un bostan de 52,6 kilograme.
Vechiul record mondial a fost deținut până în această toamnă de elvețianul Beni Meier, care a reușit să crească un dovleac de 1.054 kilograme, în anul 2014, însă fermierul belgian Mathias Willemijns a depășit această greutate cu aproape 150 de kilograme.
Dovleacul care a doborât recordul mondial poate fi admirat până la sfârșitul expoziției de bostani de la Ludwigsburg, în 6 noiembrie, iar organizatorii susțin că acest record va fi extrem de greu de doborât de acum înainte.
Însă cum au ajuns bostanii să fie expuși în 'Barocul Înfloritor', în grădina fostei reședințe a ducilor germani? În anul 2000, frații Martin și Beat Jucker din Elveția au adus la Ludwigsburg cel mai mare bostan de pe planetă, la acea vreme, în cadrul primei mari expoziții de bostani din lume. Și aceasta după ce au organizat astfel de expoziții în țara lor, începând din anul 1997.
'Tinerii întreprinzători, inovatori și agricultori au început în anul 1997, odată cu cultivarea fructelor de pădure pe domeniul lor din Seegräben, în apropiere de Zürich, și cu o expoziție de bostani. În 1999, la cea de-a treia lor expoziție de bostani au fost în jur de 320.000 de vizitatori pe domeniul lor de la Jucker. Acesta a fost începutul poveștii, care încântă anual miile de vizitatori din Elveția, Germania și țările vecine (...) Astăzi întâlnim expozițiile de bostani ale fermei Jucker în parcurile de distracții, în marile centre comerciale, resorturile hoteliere și alte instituții, atrăgând un val tot mai mare de vizitatori. Evident că cele trei ferme de agrement ale fraților Jucker din Elveția au devenit o atracție turistică', au precizat organizatorii, în cadrul Expoziției de la Ludwigsburg.
Tot de la organizatori mai aflăm că 'mama tuturor festivalurilor de dovleac' are loc anual la Jucker Adventure Farm în Seegräben, Elveția, iar în fiecare an cea mai mare expoziție de dovleac din Elveția prezintă o temă specială, care se repetă un an mai târziu în Ludwigsburg.
Alegerea Ludwigsburg-ului pentru această expoziție nu a fost deloc întâmplătoare, deoarece în landul Baden-Württemberg există o tradiție în cultivarea dovlecilor, în special în zona Marbach am Neckar. Cel mai mare cultivator de bostani din Marbach am Neckar, Jens Eisenmann, a fost cooptat în echipa de organizare a manifestării. Alături de acesta, în echipa de organizare a celei de-a 16-a ediții a Expoziției de Bostani de la Blühendes Barock se află și Beat Jucker de la Jucker Farm (Elveția), Kerstin Krauter, Stefan Hinner și directorul Blühendes Barock, Volker Kugel.
Pe lângă carcaterul turistic al expoziției de bostani de la Palatul Ludwigsburg, organizatorii urmăresc în mod deosebit extinderea selecției de soiuri de dovleac, gustul, durabilitatea, ușurința preparării în bucătărie și multe alte elemente.
Evident că de la cel mai mare eveniment mondial în materie de bostani, care în acest an a avut tema 'Manege frei im Kürbis-Zirkus!' (Să înceapă Circul-Bostanilor!), nu puteau să lipsească sculpturile, compozițiile, statuile, figurinele pe tema circului, toate din dovleac. Toate acestea a fost dublate de preparate culinare, uleiuri, suveniruri, evident tot din dovleac.
Palatul Ludwigsburg în a cărui grădină barocă are loc competiția mondială a bostanilor a fost construit în 1704 de către ducele Eberhard Ludwig, iar ulterior fiecare dintre locatari, printre care și ducele Carl Eugen, și-a pus amprenta asupra interiorului, dar mai ales asupra grădinilor, care se întind pe mai bine de 30 de hectare.
Dacă în jurul anilor 1770 grădina de sud a fost desființată și cultivată în mare parte cu trifoi, aceasta a fost revitalizată în 1797 de ducele Friedrich al II-lea, devenit rege în 1806, iar după venirea la putere a lui William I, grădina a fost deschisă publicului, în anul 1828.
Palatul Ludwigsburg este construit în trei stiluri arhitecturale — Baroc, Rococo și Neoclasicism — este acum muzeu și adăpostește o serie de atracții deosebite: Muzeul de Ceramică, Muzeul de Modă cu ținute începând din secolul al XVIII-lea până în secolul XX, apartamentele private ale ducelui Carl Eugen care păstrează decorul original, cu mobila și accesoriile aferente, Galeriile Baroce, plus un muzeu interactiv pentru copii.
Pe lângă abundența de artă din palat și de bostani, care se întrec pentru titlul mondial, sculpturi și figurine confecționate exclusiv din această legumă, cei care vizitează grădinile Palatului din Ludwigsburg, dacă nu sunt obosiți după parcurgerea imenselor expoziții, pot vizita turnul lui Rapunzel. Cum care Rapunzel? Acea fetiță din poveste, devenită o fată superbă, care a fost ținută captivă într-un turn fără ușă de o vrăjitoare, cu care am făcut cunoștință în basme.
După acest periplu prelungit, însă de-a dreptul incitant, putem concluziona că numărul mare de turiști care vizitează acest loc nu este deloc întâmplător, fiindcă Palatul Ludwigsburg, cu ale sale grădini Blühendes Barock, îmbină cum nu se poate mai armonios istoria cu poveștile copilăriei.