România are dispoziţie doi ani pentru transpunerea pachetului legislativ privind protecţia consumatorilor în online

România are dispoziţie aproape doi ani pentru transpunerea noului pachet legislativ european privind protecţia consumatorilor în mediul online, respectiv 28 noiembrie 2021, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), conform AGERPRES.
"În data de 7 ianuarie 2020 a intrat în vigoare Directiva (UE) 2019/2161 (denumită Directiva Omnibus) a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la o asigurare mai bună a respectării normelor Uniunii în materie de protecţie a consumatorilor şi modernizarea normelor anterioare. În acest context, Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor va pregăti actul normativ de transpunere a Directivei Omnibus în dreptul naţional, care va cuprinde o serie de măsuri ce vor garanta standarde mai ridicate de protecţie pentru consumatorii români împotriva practicilor comerciale incorecte, atunci când aceştia optează să achiziţioneze produse sau servicii on-line", precizează ANPC.
Termenul de transpunere a noului pachet legislativ este 28 noiembrie 2021, urmând ca noile dispoziţii să intre în vigoare începând de la 28 mai 2022.
Comisia Europeană a salutat marţi intrarea în vigoare a noilor norme UE privind protecţia consumatorilor, pe care comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, le-a caracterizat ca fiind un avertisment puternic transmis comercianţilor cu privire la faptul că ar trebui să respecte normele, nu să le ocolească, se precizează într-un comunicat al Comisiei Europene.
Noul pachet legislativ de actualizare a normelor europene privind protecţia consumatorilor, parte a "Noilor avantaje pentru consumatori", vizează o mai bună aplicare şi modernizare a normelor actuale ale UE privind protecţia consumatorilor, în conformitate cu evoluţiile digitale.
Noile norme privind protecţia consumatorilor vor asigura, printre altele, o mai mare transparenţă a pieţelor online: va deveni mai clar dacă produsele sunt vândute de un comerciant sau de o persoană fizică, iar recenziile false vor fi interzise, se menţiona marţi într-un comunicat al Comisiei Europene.
Potrivit noului pachet legislativ, vânzătorii nu vor putea să promoveze în mod fals reduceri de preţ, iar site-urile de comparare a preţurilor vor trebui să informeze consumatorii cu privire la criteriile de clasificare. Noile norme vor consolida, de asemenea, drepturile consumatorilor prin asigurarea de compensaţii pentru victimele practicilor comerciale neloiale şi prin aplicarea de sancţiuni în cazul unor situaţii de prejudiciu colectiv, care afectează consumatorii din întreaga UE, potrivit sursei.
Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova, a atras atenţia că noile reguli vor proteja consumatorii de comercianţii necinstiţi doar dacă statele membre le vor pune în aplicare rapid.
"Noile norme vor spori protecţia consumatorilor în lumea digitală, protecţie pe care o merită cu prisosinţă. De asemenea, UE spune 'NU' produselor vândute ca fiind identice cu cele din alte state membre, atunci când este evident că nu e aşa. Însă aceste noi norme nu vor proteja consumatorii de comercianţii necinstiţi şi de escrocherii online decât dacă sunt implementate în mod strict. Încurajez cu fermitate toate statele membre să se asigure că noile norme sunt puse în aplicare fără întârziere", a comentat vicepreşedintele Comisiei Europene.
De asemenea, comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, i-a avertizat pe comercianţi că o amendă pentru încălcarea drepturilor consumatorilor poate ajunge la 4% din cifra de afaceri anuală a companiei.