Rugby: Dorim să arătăm o altă imagine în meciul cu Georgia, spune selecţionerul României, Marius Tincu

Antrenorul principal interimar al naţionalei de rugby a României, Marius Tincu, spune că tricolorii au nevoie să facă un meci bun contra Georgiei, sâmbătă, în Rugby Europe International Championship 2019, ceea ce i-ar ajuta atât din punct de vedere al moralului cât şi al imaginii primei reprezentative.
"În primul rând dorim să arătăm o altă imagine în acest meci, să ne prezentăm altfel. Avem nevoie de un meci bun pentru moralul nostru, pentru a fi lăsat în urmă ceea ce s-a întâmplat anul trecut, avem nevoie ca toată lumea să fie alături de noi, să ne susţină. Meciul cu Georgia va fi o luptă pentru că întotdeauna întâlnirile cu ei au fost foarte fizice. Dacă noi luptăm pentru fiecare balon, ne dăruim pe teren şi ne 'batem' cu ei, putem să facem un meci bun sau chiar să câştigăm. Ce cred că ar putea să facă diferenţa este strategia. Georgia joacă de mult timp în acelaşi sistem, lucrurile s-au aşezat la ei, noi însă suntem în faza în care implementăm lucruri, dar cred că pe ceea ce avem acum, ca sistem de joc, dacă punem şi inimă, totul este posibil'', a afirmat Tincu, potrivit unui comunicat al FRR, preluat de AGERPRES.
El a menţionat că ''Stejarii'' au avut o săptămână bună de antrenamente şi că nivelul s-a ridicat un pic faţă de săptămâna trecută.
''Toată lumea resimte presiunea pentru acest meci. Singurul lucru care ne-a dat un pic peste cap şi pe care nu l-am putut controla a fost terenul, nu am găsit o suprafaţă bună de teren pe care să ne putem pregăti cu adevărat în condiţii reale de meci. Suntem încrezători în noi, în şansa noastră şi aşteptăm debutul în Rugby Europe Championship cu încredere", a mai spus Marius Tincu.
Pentru această partidă, staff-ul tehnic a stabilit echipa care va intra pe teren. Meciul de sâmbătă va avea o semnificaţie aparte pentru Valentin Calafeteanu, mijlocaşul la grămadă urmând să bifeze cea de-a 100-a selecţie şi să devină al treilea centurion, după Florin Vlaicu şi Cătălin Fercu, în istoria echipei naţionale. De remarcat este faptul că pachetul de înaintare este format majoritar de ''Stejarii'' care evoluează în Franţa, singurul jucător din SuperLigă CEC Bank fiind Adrian Ion.
În primul XV se află 7 jucători care evoluează în Franţa, 4 de la CSM Bucureşti, 2 de la CSA Steaua şi 2 de la Timişoara Saracens.
Meciul va avea loc pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, de la ora 14,00 (in direct pe Telekom Sport 1), intrarea fiind liberă.
Primul XV: 1. Mihăitţă Lazăr (Grenoble), 2. Otar Turashvili (Colomiers), 3. Andrei Ursache (Carcassonne), 4. Johan Van Heerden (Perpignan), 5. Marius Antonescu (Colomiers), 6. Mihai Macovei (căpitan; Colomiers), 7. Adrian Ion (CSM Bucureşti), 8. Andre Gorin (Massy), 9. Valentin Calafeteanu (CSM Bucureşti), 10. Daniel Plai (Steaua Bucureşti), 11. Nicolas Onuţu (CSM Bucureşti), 12. Florin Vlaicu (CSM Bucureşti), 13. Cătălin Fercu (Timişoara Saracens), 14. Vlăduţ Zaharia (Timişoara Saracens), 15. Ionel Melinte (Steaua Bucureşti).
Rezerve: 16. Ionel Badiu (Valence Romans), 17. Eugen Căpăţână (Timişoara Saracens), 18. Alexandru Gordaş (CSM Bucureşti), 19. Dorin Lazăr (Timişoara Saracens), 20. Viorel Lucaci (Steaua Bucureşti), 21. Florin Surugiu (Steaua Bucureşti), 22. Alexandru Bucur (Ştiinţa Baia Mare), 23. Vlăduţ Popa (Timişoara Saracens).
Staff tehnic: Marius Tincu - antrenor principal interimar, Danie de Villiers - antrenor treisferturi, Laşa Tavartkiladze - antrenor înaintare, Lynn Howells - consultant tehnic din partea World Rugby.