Rusia suspenda importurile de branza din Polonia

Anterior, și merele aduse din această țară au fost interzise. Și de data aceasta, oficialii de la Moscova au invocat probleme în ceea ce privește calitatea produselor.
Aflată în fața unor noi sancțiuni din partea Uniunii Europene, Rusia suspendă importurile de brânză din Polonia.
Autoritatea pentru protecția consumatorilor din Rusia a anunțat că s-au descoperit unele reguli în ceea ce privește brânza tartinabilă adusă din Polonia. Produsul fusese execeptat până acum de la embargoul impus de Moscova în privința importurilor de alimente din Occident.
Tot pentru că nu ar corespunde standardelor de calitate impuse de Uniunea Vamală a fost interzis și parmezanul italienesc.
Decizia privind embargoul impus brânzeturilor din Polonia la scurt timp după ce s-a încheiat săptămâna brânzei în Rusia, sărbătoare dinaintea postului Paștelui, în care se consumă clătite și produse lactate.
Critic dur al politicii Moscovei față de Ucraina, Polonia nu mai are voie să exporte în Rusia nici mere, care înainte dețineau 40 la sută din piața rusească de profil.
Federația Rusă a interzis de asemenea importurile de carne, fructe și legume, pește și produse lactate din Australia, Canada, UE, SUA și Norvegia.