Seceta reduce producțiile de legume și fructe cu peste 20% în acest an
Producțiile de legume și fructe din acest an vor fi mai mici cu peste 20% din cauza secetei prelungite, iar din toamnă prețurile s-ar putea majora semnificativ la aceste produse, apreciază Aurel Tănase, directorul executiv al Organizației Interprofesionale Naționale Prodcom Legume-Fructe din România.
"Reducerea producției de legume și fructe va fi de peste 20% în acest an din cauza secetei și se va manifesta cel puțin la culturile care au prins înfloritul în perioada de maximă temperatură. La ora actuală, piața este suficient de bine aprovizionată din producția internă, este diversă și nu sunt probleme. Luna august a fost traversată cu bine, pentru că populația a fost în vacanță, iar consumul a fost mai mic, însă, în ultima vreme, se simte un interes pentru produsele care fac obiectul conservării pentru iarnă", a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Prodcom.
În ceea ce privește prețurile legumelor și fructelor, Tănase susține că deja se fac simțite în piețe unele majorări, comparativ cu aceeași perioadă din 2014, mai ales la ceapă și cartofi.
"Se simte deja o creștere de preț, mai ales la ceapă și la cartofi, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De exemplu, ceapa se vindea cu 0,9 lei pe kilogram, iar acum a ajuns la 2 — 2,2 lei/kg. Același efect va fi și la cartofi, pentru că producțiile vor fi anul acesta mai mici cu cel puțin 30-40%, în condițiile în care tuberculii nu au crescut. Acum, cartoful în piețe se vinde cu 1,5 lei pe kilogram, chiar a sărit la 2 lei, în timp ce anul trecut prețul din fermă era de 0,5 — 0,6 lei pe kilogram, iar în piețe ajungea până la un leu pe kilogram", a explicat Tănase.
Șeful Prodcom a precizat că a solicitat conducerii Ministerului Agriculturii un ajutor financiar pentru producătorii de legume și fructe care au înregistrat pagube din cauza secetei, însă, deocamdată, se lucrează la centralizarea suprafețelor afectate.
"Ne-am întâlnit cu conducerea Ministerului Agriculturii și am solicitat îndreptarea atenției către acest sector. La legume, excesul de temperatură și diferența mare între zi și noapte au făcut ca o bună parte din flori să avorteze, chiar până la 40%, cu efect asupra scăderii producției, iar la fructe seceta a dus, mai ales în incintele neirigate, la o necreștere a fructului, ceea ce îl face nevandabil comercial, oferta orientându-se mai mult pe partea industrială. Sunt două categorii de producători spre care se îndreaptă atenția autorităților, respectiv micul producător, cu un program de minimis, și fermele mari, cu o estimare a devierilor nefavorabile și o acoperire parțială în 2016. Probabil, în această perioadă, se notifică primăriile în raza cărora sunt suprafețele afectate pentru deplasarea unor comisii și încercarea de centralizare în vederea definirii unei anumite valori", a explicat Aurel Tănase.
Suprafața cultivată cu legume în acest an, aflată în evidența asociației, este de 243.000 de hectare, din care 100.000 de hectare cu cartofi. Circa 65% din total reprezintă suprafețele care fac obiectul autoconsumului, diferența fiind cea care intră pe partea comercială a micului producător sau în piețe, supermarketuri și ca materie primă pentru procesare.
"Pe partea de procesare sunt ceva probleme, mai ales la roșii. Deși am insistat pe un sprijin de 1.400 euro pe tonă, totuși, nu s-au realizat suprafețele la care noi ne așteptam și, la ora actuală, se simte un deficit de 30-40% față de nevoile fabricilor. Avem capacități de procesare în România de peste 300.000 de tone, cantitate materie primă procesată, dar, din păcate, nu sunt acoperite cu materiile prime necesare, deoarece producerea de legume, atât comerciale, cât și industriale, presupune un risc, un efort, o incintă irigată și de foarte multe ori, este și cazul anului acesta, producția este 'lovită' de consum și acest lucru se răsfrânge asupra prețului", a spus șeful Prodcom.
Potrivit sursei citate, legumele din solarii au un preț de cost de 0,9—1 leu pe kilogram, dar producătorii au fost nevoiți să vândă în pierdere, cu doar 0,6 — 0,8 lei/kg, iar acest lucru i-a descurajat.
În România, funcționează în prezent peste 20 de fabrici de procesare legume-fructe, în totalitate modernizate, acestea oferind pe piață "produse europene și de calitate".
"Din punct de vedere al industrializării, sub aspectul capacităților stăm bine, fabricile sunt modernizate, dar mai trebuie să corelăm cantitățile de materii prime cu necesarul de consum", a adăugat Aurel Tănase.
Potrivit unui raport elaborat de Institutul Național de Statistică (INS), resursele totale de legume ale României au crescut în anul 2013/2014 cu aproape 9% față de anul precedent, până la 4,4 milioane de tone, dar s-au diminuat cu 4,5% comparativ cu nivelul resurselor din anul 2011/2012.
În anul 2011/2012, resursele totale de legume au fost de 4,58 milioane tone, cel mai bun an din ultimii cinci.
Potrivit analizei statistice, exporturile de legume ale României în anul 2013/2014 au ajuns la cel mai înalt nivel al perioadei analizate, fiind mai mari de aproximativ trei ori față de nivelul minim din anul 2008/2009, de 29.500 tone.
Astfel, au fost exportate 83.600 tone de legume în anul 2013/2014, cu 24% mai mult decât în anul precedent (67.500 tone) și cu 18,5% mai mult decât în 2011/2012 (70.500 tone). Importurile de legume și produse din legume (inclusiv pepeni) au scăzut cu 13,6%, de la 488.500 tone în 2012/2013, cel mai înalt nivel din perioada analizată, la 422.000 tone anul trecut.
În ceea ce privește nivelul consumului intern de legume și produse din legume (inclusiv pepeni) în anul 2013/2014, acesta a fost cu 4,8% mai mic față de anul 2011/2012, când s-a înregistrat cel mai ridicat nivel al perioadei analizate, dar cu 8,7% mai mare față de anul 2012/2013 (nivelul minim). Comparativ cu anul precedent s-a menținut ponderea de peste 80% a consumului uman din consumul intern.
Datele INS arată că în anul 2013/2014 consumul de legume și fructe a reprezentat 3,559 milioane tone din totalul resurselor, în 2012/2013 — 3,287 milioane tone, iar în 2011/2012 — 3,708 milioane tone.