Simona Halep a mărturisit că este dependentă de tenis
Jucătoarea română Simona Halep a mărturisit, pentru site-ul WTA, că este dependentă de tenis și că este bucuroasă că poate reveni în competiție la Indian Wells după accidentarea la genunchiul stâng suferită în timpul turneului de la Sankt Petersburg, la începutul lui februarie, informează AGERPRES.
Halep, nr. 4 WTA, a declarat că viața sedentară nu i se potrivește. "Am încercat să nu mă gândesc atât de mult la tenis", s-a referit Halep la perioada în care nu a putut juca. "Am încercat să fiu diferită, dar nu e ușor. Sunt puțin dependentă de acest sport. E greu de trăit când nu am competiție", a continuat românca.
"Iubesc jocul. Iubesc competiția. Când n-ai nimic de făcut acasă te simți puțin pierdut și simți că nu faci ce trebuie când stai acasă și nu faci nimic. Am multă adrenalină când joc. Prea mulți nervi. Dar când am o pauză, aceste lucruri îmi lipsesc", a spus ea.
Halep este încântată să poată concura din nou, dar nu are așteptări prea mari la primul turneu după revenirea în competiție. "Sunt pur și simplu bucuroasă că nu mai simt durerea. Nu mă pot gândi la rezultate, nu mă pot gândi să câștig chiar acum multe meciuri din cauza acestui genunchi", a afirmat ea, adăugând că a jucat bine la antrenamente, ceea a ce o face să fie încrezătoare.
"Vom vedea însă în timpul meciului, fiindcă va fi mai greu (decât la antrenament — n. r.). Nu vreau acum să mă gândesc la rezultate și la turnee. Vreau doar să fiu sănătoasă și să pot juca meciuri", a menționat Halep.
"Prefer să joc în turnee, să am meciuri. Jocul meu e mult mai bun când am meciuri în picioare, așa că antrenamentul meu înseamnă să joc meciuri oficiale. Acum n-am putut face asta, așa că va fi greu. Urmează însă alte turnee", a mai spus ea.
Simona Halep este a patra favorită a turneului pe care l-a câștigat în 2015, urmând să joace direct în turul al doilea cu învingătoarea dintre croata Dona Vekic și americanca Alison Riske. La ediția de anul trecut, Simona a fost învinsă în sferturile de finală de americanca Serena Williams, cu 6-4, 6-3.