Simularea bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului

Simularea examenului de bacalaureat continuă, miercuri, cu proba obligatorie a profilului, care va fi urmată joi de proba la alegere a profilului şi specializării, susţinută doar de elevii claselor a XII-a, informeazã AGERPRES.
Rezultatele vor fi comunicate pe data de 29 martie.
Probele vor începe la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.
Evaluarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situaţia în care nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte şcoli.
Rezultatele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Notele obţinute nu se contestă şi pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinţii acestora.
Aproximativ 300.000 de elevi sunt aşteptaţi să participe la simularea examenului de bacalaureat, care a început luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română.