Sindicaliștii din Poșta Română anunță organizarea de proteste, începând din luna aprilie

Sindicaliștii din Poșta Română au anunțat, marți, într-o conferință de presă, că au în plan organizarea de pichete și mitinguri de protest la nivelul întregii țări, începând cu luna aprilie, iar programul concret al acțiunilor va fi comunicat în acea perioadă, informează AGERPRES.
'S-au desfășurat întâlniri la nivelul prefecturilor, întâlniri pentru a fi aduse la cunoștință atât situația, cât și intențiile noastre. Urmează o rundă de întâlniri la nivel de județ cu toți parlamentarii pentru a li se prezenta revendicările noastre. Ulterior, va avea loc o campanie de strângere de semnături pentru susținerea revendicărilor SLPR. După aceste etape, vom hotărî ce vom face exact. Estimăm că discuțiile se vor finaliza până la finele lunii martie, iar cel mai probabil din aprilie vor fi organizate pichete și mitinguri în țară, în fiecare județ, inclusiv la Ministerul Comunicațiilor și sediul Companiei Naționale Poșta Română. Programul îl vom stabili și comunica la momentul respectiv. La mitingul din București estimăm între 5.000 și 6.000 de oameni. Avem o listă de revendicări. Salariul mediu brut este de 1.900 de lei pe lună, la ora actuală, în Poștă. De asemenea, începând din luna august, vom încerca să ne solidarizăm cu alte sindicate pentru schimbarea Codului Muncii pentru zilele libere neplătite', a declarat președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), Matei Brătianu.
La finele lunii februarie, președintele filialei tulcene a SLPR, Nicolae Condrea, a declarat că factorii poștali din mediul rural nu și-au mai luat concediile de odihnă legale încă din anul 2013, iar nemulțumirile poștașilor se pot concretiza în proteste.
Din anul 2013 până în prezent, conducerea Poștei Române nu a găsit o soluție la situația angajaților din mediul rural, numărul total al acestora, potrivit sursei, fiind de 3.800.
Sindicaliștii din Poșta Română au organizat, marți, o conferință de presă, în cadrul căreia au făcut publice o listă de revendicări. Potrivit acestora, printre solicitări se află: majorarea, în sumă fixă, a salariului, acordarea procentului de 2% din fondul de salarii pentru reluarea subvenționării biletelor de odihnă și tratament, proces întrerupt de 3 ani din ordinul directorului general Ion Smeianu, re-acordarea 'cadourilor în bani' prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă 2008 — 2018, cu ocazia sărbătorilor de Paște, de Crăciun, de ziua Poștei, de 8 Martie și de 1 Iunie, drept al salariaților care nu a mai fost acordat de 7 ani, respectiv acordarea sporului de până la 35% salariatului sau salariaților cărora li se repartizează volumul parțial sau total de activitate al unor salariați care nu sunt prezenți, din prima zi de înlocuire a acestora.
De asemenea, SLPR solicită acordarea anuală a concediilor de odihnă cuvenite agenților poștali și protecția salariaților defavorizați. În plus, se dorește încadrarea agenților, a factorilor poștali și a salariaților din centrele de tranzit care lucrează numai în program de noapte în grupa de condiții speciale de muncă, în scopul diminuării vârstei de pensionare a acestor categorii de salariați.
Totodată, pe listă se mai află reluarea de către Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) a contribuției anuale pentru Pilonul 3 de pensii cu 250 de euro pentru toți salariații și cu 250 de euro plus 170 de lei (echivalentul diferenței de CAS pe care CNPR ar trebui să o plătească pentru trecerea în grupa condiții speciale de muncă) pentru agenți, factori și lucrătorii care lucrează exclusiv în program de noapte, până la finalizarea demersurilor legale pentru trecerea lor în condiții speciale de muncă.
În ceea ce privește politica de personal, sindicaliștii amintesc de 'deblocarea și ocuparea imediată a posturilor vacante rezultate din normare, dar și majorarea procentului de 11%, folosit în prezent pentru stabilirea numărului de salariați necesari pentru înlocuirea celor aflați în concediu de odihnă, în concediu medical de scurtă durată, precum și pentru acoperirea activității în intervalul de timp dintre momentul vacantării unui post și cel al ocupării efective a postului respectiv, interval ce astăzi este cuprins între 2-12 luni'.
Sindicaliștii mai cer eliminarea imediată din procesul de analizare a solicitărilor/referatelor de întregiri de norme, de deblocări sau de acordări de posturi, a criteriilor de normare a activității introduse unilateral de CNPR, deblocarea și ocuparea în regim de urgență a posturilor devenite vacante în urma încetării contractului individual de muncă sau a suspendării acestuia: pensionare — ocupare din prima zi; îngrijire copil — ocupare din prima zi, demisie cu preaviz — ocupare din prima zi, desfacerea contractului individual de muncă sau demisiei fără preaviz — ocuparea după maximum 10 zile lucrătoare.
Pe de altă parte, sindicaliștii solicită achiziționarea în regim de urgență a rețelei informatice și a unor softuri performante, aprovizionarea constantă și la timp a necesarului de consumabile, imprimante, formulare, rechizite și echipamente periferice, la timp și în cantitățile solicitate de conducătorii subunităților, decontarea de către CNPR a sumelor cheltuite lunar de salariați pentru achiziționarea reperelor menționate mai sus.
La capitolul condiții de muncă, SLPR precizează: îmbunătățirea condițiilor de muncă, în special în centrele de tranzit, prin dotarea cu utilaje noi cu mobilier ergonomic, respectiv asigurarea, în intervalul mai — septembrie 2016, a dezinsecției, deratizării și igienizării tuturor subunităților poștale.
'Obligarea directorului general și a directorilor executivi, de către Guvernul României și Ministerul Comunicațiilor și al Societății Informaționale, în calitatea lor de proprietari ai Poștei Române, să crească lunar veniturile CNPR — raportat la luna similară din 2015, prin contracte, prestații și servicii noi elaborate și vândute la nivel național, și regional, de aparatul central al CNPR, anularea datoriilor către bugetul de stat, care provin din amenzi aplicate companiei ca urmare a unor erori manageriale și recuperarea acestor sume de la autorii acestor erori, decontarea de către ANCOM a costului net pentru furnizarea serviciului universal', reprezintă o altă serie de revendicări ale SLPR. acestor erori. Decontarea de către ANCOM a costului net pentru furnizarea serviciului universal', reprezintă o altă serie de revendicări ale SLPR.
Ultima acțiune majoră de protest a sindicaliștilor din Poșta Română a fost organizată la jumătatea anului 2014.