Siria: Ankara se declară nemulţumită de rezultatul discuţiilor cu Moscova privind Idleb
Convorbirile turco-ruse care au ca scop oprirea escaladării tensiunilor în nord-vestul Siriei între Ankara şi regimul de la Damasc, susţinut de Moscova, nu au adus nimic ''satisfăcător'' pentru moment, a declarat marţi preşedinţia turcă, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
"Încă nu a fost obţinut niciun rezultat satisfăcător din negocieri", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, Ibrahim Kalin, în cadrul unei conferinţe de presă la Ankara.
Declaraţiile survin într-un moment în care noi discuţii între oficiali turci şi ruşi s-au încheiat marţi la Moscova, după o primă serie de negocieri fără rezultat purtate în capitala turcă săptămâna trecută.
''Nu am acceptat un document şi o hartă care ne-au fost prezentate (de către ruşi)'', a subliniat Kalin, fără a da detalii suplimentare. Cu toate acestea, el a adăugat că discuţiile vor continua.
Situat în nord-vestul Siriei, Idleb, ultimul bastion al rebelilor şi jihadiştilor, a fost teatrul unei escaladări în ultimele săptămâni cu confruntări fără precedent între armata turcă şi forţele regimului Bashar al-Assad, susţinute de Moscova şi Teheran.