Spania: Premierul Pedro Sanchez vrea să negocieze cu Comisia Europeană atenuarea ţintei de deficit

Premierul spaniol socialist Pedro Sanchez a anunţat marţi că vrea să se întâlnească "cât mai curând posibil" cu liderul regional separatist catalan Quim Torra şi a spus că speră că Madridul va începe curând negocierile cu Comisia Europeană privind atenuarea ţintei de deficit, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
Vorbind după prima şedinţă a noului Guvern spaniol, prim-ministrul a informat, de asemenea, că a fost aprobat decretul care prevede majorarea pensiilor cu 0,9% anul acesta, pentru a se asigura că pensionarii "nu-şi pierd puterea de cumpărare".
Învingător slăbit al alegerilor legislative din noiembrie, Sanchez a fost nevoit să ajungă la un acord de guvernare cu stânga radicală Podemos, în contextul în care, în septembrie, spunea că a avea miniştri de la această formaţiune în cadrul Executivului său l-ar împiedica să doarmă.
Noul Executiv are ca prioritatea îmbunătăţirea economiei.
La finalul anului trecut, Spania a înrăutăţit estimarea de creştere din cauza factorilor interni şi externi, cum ar fi tensiunile comerciale, şi a majorat estimarea privind deficitul pe 2020, de la 1,1% din PIB previzionat anterior, la 1,7% din PIB. În 2019 deficitul este estimat la 2% din PIB.
"Condiţiile economice s-au schimbat în ultimul timp, deci va trebui să începem cât mai curând posibil negocieri cu Comisia Europeană", a declarat Sanchez fără a da detalii suplimentare.
În prognoza pentru perioada 2019 - 2022, publicată în septembrie de Banca Centrală a Spaniei, se arată că a patra economie a zonei euro va înregistra o creştere de 2% în 2019. Este un declin faţă de expansiunea din 2018, de 2,4%, dar mult peste avansul de 1,2% previzionat pentru zona euro. De asemenea, PIB-ul Spaniei ar urma să crească cu 1,7% în 2020 şi cu 1,6% în 2021, similar cu estimarea precedentă.