Spania: Sánchez dispus să se întâlnească cu Feijóo, dar după instalarea noului parlament

Conservatorul Alberto Núnez Feijóo i-a propus lui Pedro Sánchez să se întâlnească "săptămâna viitoare" pentru a evita "o situaţie neguvernabilă", dar premierul în exerciţiu i-a răspuns că este dispus numai după instalarea noului parlament, transmite AFP, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Partidul Popular (PP) a ieşit pe prima poziţie la alegerile legislative din Spania, fără a obţine numărul de locuri necesare formării unui guvern.
"Tocmai i-am trimis candidatului PSOE" (Partidul Socialist) Pedro Sánchez un mesaj în care îi "propun o reuniune săptămâna viitoare", a scris Feijóo pe reţeaua de socializare Twitter, redenumită X.
Liderul PP a indicat că a făcut această cerere după ce numărarea voturilor alegătorilor spanioli locuind în străinătate a fost finalizată şi "în calitate de învingător la alegerile din 23 iulie".
Sánchez i-a răspuns, într-o scrisoare publicată de partidul său, că va fi "încântat" să aibă o întrevedere cu el, precum şi cu reprezentanţii celorlalte partide, dar numai după constituirea noului parlament, pe 17 august.
Numărarea voturilor din străinătate, care s-a încheiat sâmbătă, a dat Partidului Popular un loc pentru circumscripţia Madrid iniţial atribuit socialiştilor şi, cu toate că aceştia din urmă rămân favoriţi pentru a forma guvernul, noul raport de forţe le face situaţia mai complicată.
La finalul acestei numărări, socialiştii trec de la 122 la 121 de deputaţi, iar PP de la 136 la 137, cele două formaţiuni fiind departe de cele 176 de locuri necesare pentru a obţine majoritatea absolută în parlament în primul tur.
Cu sprijinul de care dispun cele două partide, raportul de forţe s-a stabilit în prezent la 171 de deputaţi pentru stânga şi 171 pentru dreapta, după ce o mică formaţiune, Coalicion Canaria, a anunţat că nu va sprijini PP.
Aceasta înseamnă că, pentru a obţine învestitura în turul al doilea cu majoritate simplă, Sánchez va avea nevoie de voturile celor şapte deputaţi ai partidului separatistului catalan Carles Puigdemont, Junts per Catalunya (JxCat).
Puigdemont s-a refugiat în Belgia după eşecul tentativei de independenţă a Cataloniei în 2017. De la Bruxelles, el şi-a condiţionat votul în favoarea lui Sánchez de negocierea unei rezolvări a "conflictului care opune Catalonia şi Spania", cerând în acelaşi timp ca negocierile să se desfăşoare fără "presiuni".
Dacă niciunul dintre cele două blocuri nu obţine majoritatea pentru a forma un guvern, Spania va trebui să organizeze noi alegeri, probabil la sfârşitul anului, aşa cum a fost cazul în 2016 şi 2019.
"Spania nu merită o situaţie neguvernabilă şi nu ne putem permite un blocaj într-un moment atât de important pentru economia şi instituţiile noastre, în plină preşedinţie spaniolă a Consiliului Uniunii Europene", a subliniat Feijóo în mesajul său.
Pe de altă parte, PSOE a cerut verificarea a peste 30.000 de voturi nule ale alegătorilor din străinătate, în speranţa recuperării locului pe care PP i l-a luat, complicând şi mai mult formarea unui nou guvern de stânga.
O cerere respinsă de comisia electorală care a apreciat, într-o rezoluţie publicată de PP pe reţelele sociale, că nu există niciun semn de "posibile nereguli". Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: Pedro Sánchez Pérez-Castejón / Facebook