După 54 de ani de îngheț diplomatic, SUA și Cuba și-au redeschis oficial luni ambasadele la Havana și Washington, o nouă etapă concretă în procesul de apropiere istorică angajat la sfârșitul anului trecut de președinții Barack Obama și Raul Castro, relatează AFP și Reuters.
Clădirile care găzduiesc serviciile diplomatice din fiecare capitală și-au reluat automat statutul de ambasade la miezul nopții, urmare a unui acord anunțat la 1 iulie.
La Washington, urmează să aibă loc în cursul zilei o ceremonie în clădirea veche de aproape 100 de ani a misiunii cubaneze, în prezența șefului diplomației cubaneze, Bruno Rodriguez — prima vizită a unui ministru de externe de la Havana după Revoluția din 1959.
O importantă delegație cubaneză este așteptată printre cei 500 de invitați, printre care interpretul emblematic al regimului, Silvio Rodriguez, precum și adjunctul secretarului de stat american însărcinat cu America Latină, Roberta Jacobson, și șeful secțiunii de interese a SUA la Havana, Jeffrey DeLaurentis. Cu această ocazie va fi înălțat drapelul cubanez.
Bruno Rodriguez se va deplasa apoi la Departamentul de Stat pentru a se întâlni cu omologul său american, John Kerry, alături de care va participa la o conferință de presă în cursul după-amiezii. Kerry și Rodriguez s-a întâlnit în aprilie la Summitul Americilor din Panama, unde Obama și Castro au avut de asemenea convorbiri.
Drapelul cubanez va fi instalat de asemenea în salonul de primire al Departamentului de Stat, printre cele ale țărilor cu care SUA au relații diplomatice.
La Havana, nu este prevăzută nicio ceremonie luni, deși ambasada se deschide oficial. Diplomații așteaptă însă venirea lui John Kerry în această vară, la o dată ce urmează a fi anunțată, pentru a asista la ridicarea drapelului american, a explicat o sursă diplomatică americană. Ultima vizită a unui secretar de stat american în Cuba datează din 1945.
Luni, "toți angajații secțiunii de interese vor fi reacreditați ca angajați ai ambasadei americane, iar șeful misiunii — ca însărcinat cu afaceri. Acest lucru înseamnă că întregul personal va fi reintrodus în corpul diplomatic de la Havana", a explicat sursa citată. Secțiunea de interese americană, supranumită 'Sina', are 360 de angajați, în majoritate cubanezi.
Redeschiderea ambasadelor inițiază un nou capitol al angajamentului celor două țări, facilitând contactele guvernamentale, restrânse puternic de când SUA au rupt relațiile diplomatice în 1961.
Normalizarea relațiilor a fost încetinită de unele dispute, inclusiv cea privind drepturile omului, precum și de dorința regimului de la Havana de a avea un control strict asupra societății și economiei.
Embargoul economic împotriva Cubei va rămâne totuși în vigoare, Congresul fiind singurul care poate decide ridicarea acestuia.