Tenis: Simona Halep, pe primul loc în clasamentul WTA pentru a 63-a săptămână
Românca Simona Halep se află pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, pentru a 63-a săptămână în cariera sa, informeazã AGERPRES.
Avansul Simonei a crescut la peste 1.100 de puncte faţă de a doua clasată, germanca Angelique Kerber, şi la peste 1.200 faţă de daneza Caroline Wozniacki, a treia clasată, campioana en titre de la Australian Open. Petra Kvitova a urcat două locuri şi a ajuns pe şase, după titlul cucerit la Sydney.
Halep este în continuare a 10-a într-o ierarhie all-time a numărului de săptămâni petrecute ca număr unu mondial, înaintea sa aflându-se Wozniacki, cu 71 de săptămâni. Halep are şi o serie de 47 de săptămâni consecutive ca lider mondial, fiind pe locul 17 cu această serie. Înaintea sa, pe locul 15, la egalitate, cu 49 de săptămâni la rând, se află americanca Serena Williams şi Wozniacki.
Simona Halep va ajunge în mod cert la 64 de săptămâni ca numărul unu mondial, dar riscă să piardă fotoliul de lider în cazul unui rezultat slab la Australian Open.
România are tot şase jucătoare în top 100: Mihaela Buzărnescu a coborât un loc, pe 26, Irina Begu a urcat şase poziţii şi se află pe 70, Ana Bogdan a coborât o poziţie şi se află pe 82, Sorana Cîrstea se menţine pe 84, iar Monica Niculescu a coborât 11 locuri şi e acum pe 99.
La dublu, Begu se menţine pe locul 26, dar Buzărnescu a coborât două poziţii şi se află acum pe 27, Monica Niculescu a urcat patru locuri şi e pe 41, Raluca Olaru a pierdut o poziţie şi e pe 43, Irina Bara a urcat două trepte, până pe 75, iar Sorana Cîrstea staţionează pe 94.