Timiș: LitVest, primul festival organizat după ce Timișoara a fost desemnată Capitală Culturală Europeană

Biblioteca Județeană Timiș (BJT) a deschis, miercuri, seria festivalurilor culturale majore care se vor derula după ce Timișoara a fost desemnată Capitală Culturală Europeană, cu Festivalul Internațional de Literatură LitVest.
Sute de persoane au venit pe Aleea Personalităților din Parcul Central 'Anton Scudier' din Timișoara.
'De ce citim? Ca să te formezi, iar cititul rămâne unul dintre principalele moduri de a te forma. Este vorba despre un anumit efort de a citi, la început, este puțin mai complicat decât să dai un search, dar în același timp te ajută să găsești mult mai multe informații', a declarat pentru AGERPRES scriitorul Tudor Crețu, directorul BJT, care a organizat evenimentul.
Profesoara Mihaela Dumitrașcu a afirmat că părinții trebuie să cultive dragostea pentru lectură a copiilor.
'Bunica este responsabilă de trezirea dragostei pentru citit, dacă știe să spună povești, dacă știe să citească. Urmează generația părinților, care au și misiuni să cumpere carte și să-i facă puiului de om o mică bibliotecă acasă, pentru că altfel el nu va ști ce înseamnă carte, cum trebuie ținută, depozitată, folosită, vehiculată. Dragul de carte trebuie cultivat fără excese. 'Vinovate' de dezgustul acesta pentru lectură se fac, din nefericire, și cadrele didactice care dau prea multe liste de lecturi suplimentare și de vacanță, care ajung să fie o mare teroare pentru bieții copilași, rezumate și fișe de lectură neadecvate vârstei. Exercițiul de lectură nu trebuie impus, ci trebuie să vină firesc, la început nu cu atâta analiză pe text, când copilul este mic, ci să se adreseze mai mult sufletului și să-i creeze o bucurie și nu o analiză tehnică, rece, fără trăire. Lectura trebuie să meargă după aceea pe mâna dascălului de gimnaziu și de liceu. Știința lecturii se naște din dragostea pentru citit, trebuie urmate câteva etape, care din nefericire se sar', a mărturisit pentru AGERPRES Mihaela Dumitrașcu, profesoară de Limba română la Liceul Pedagogic 'Carmen Sylva' din Timișoara.
Pe Aleea Personalităților liceeni, scriitori și iubitori de carte au lecturat poezii ori au citit pasaje de proză.
'Evenimentul de astăzi a avut la bază următorul concept: scriitorii participanți la festival au citit din creația proprie, iar reprezentanți ai grupurilor de elevi și ai altor categorii profesionale au citit din poeți dispăruți ai Timișoarei, câte o pagină, câte un fragment de proză', a precizat Tudor Crețu.
Prin 'Rectilinia', titlul sub care s-a desfășurat evenimentul de miercuri, se va lansa propunerea ca pe Aleea Personalităților din Parcul Central să se regăsească, intr-un viitor cât mai apropiat, și un bust al lui Sorin Titel, cel mai important romancier bănățean și personalitatea tutelară a instituției.