Transportatorii solicită Ministerului Finanțelor urgentarea procedurilor de restituire a accizelor la motorină
Operatorii români de transport se confruntă cu probleme mari legate de recuperarea sumelor care reprezintă nivelul standard al accizelor și nivelul diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil, așa cum prevede Codul fiscal, se arată într-un comunicat al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), remis, luni, AGERPRES.
Astfel, din cauza faptului că, în prezent, Ministerul Finanțelor nu acceptă de la Autoritatea Rutieră Română — ARR mai mult de 40 de cereri de rambursare acciza pe săptămâna, plățile de rambursare a accizei se desfășoară lent, cu mari întârzieri, susțin transportatorii
Conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, anul acesta au fost plătite doar 660 de cereri, adică 15 cereri pe săptămâna, valoarea totală a rambursărilor fiind de 16.158.264 lei, arată oficialii UNTRR.
"UNTRR atrage atenția asupra situației actuale, în condițiile în care bugetul inițial de 10 milioane a fost suplimentat pentru anul 2016 cu 83 milioane lei, (oricum infinit mai mic decât cel estimat pentru anul 2016, care cf. HG 537/2014 era de 643,2 milioane lei), iar sumele nu pot fi utilizate din cauza procesării lente de către Ministerul Finanțelor a cererilor de rambursare", se mai arată în comunicat.
Reprezentanții UNTRR au adăugat că, pe lângă problemele actuale cu care se confruntă transportatorii români în plan intern (creșterea nejustificată și abuzivă a primelor de asigurare RCA), cât și în plan internațional (legea Milog în Germania și legea Macron în Franța), problema rambursării la timp a accizei pentru motorină este de natură să accentueze atât dificultățile financiare, cât și competitivitatea transportatorilor români.
"UNTRR solicită Ministerului Finanțelor să accelereze procesarea cererilor și mai ales să urgenteze efectuarea plăților, astfel încât procedurile de restituire a accizei pentru cererile depuse la ARR să fie plătite în conformitate cu art. 15 din HG 537/2014 în maxim 75 de zile de la înregistrare (ARR trebuie să le soluționeze în termen de maximum 45 de zile lucrătoare iar plata trebuie efectuată în maxim 30 de zile lucrătoare)", au mai spus transportatorii.