Tunisia: Premierul i-a destituit pe șefii poliției din Tunis și din complexul Bardo

Premierul tunisian Habib Essid i-a destituit din funcție pe șeful poliției din capitala Tunis și pe cel din complexul Bardo, după ce a constatat 'lacune' în protejarea cartierului în care se află instituția de cultură, la cinci zile după atentatul soldat cu moartea a 21 de persoane, a anunțat luni guvernul, relatează AFP.
'Premierul a efectuat o vizită ieri (duminică) seara (în cartierul muzeului) și a constatat mai multe lacune. El a decis astfel să demită câțiva responsabili, printre care șeful poliției din Tunis și șeful poliției din Bardo', a indicat un oficial al biroului premierului, Mofdi Mssedi. Potrivit acestuia, premierul a efectuat această vizită în cursul nopții și a destituit în cursul acestei deplasări responsabili ai poliției, ale căror nume nu au fost precizate. El i-a numit imediat și pe succesorii acestora.
Habib Essid, care a fost ministru de interne în 2011, după revoluția din acel an, a recunoscut deja că atacul împotriva Muzeului Bardo a evidențiat grave deficiențe în domeniul securității.
Cei doi atacatori, înarmați cu Kalașnikov, au atacat obiectivul care nu părea să beneficieze de o protecție specială, deși era situat în aceeași incintă cu Parlamentul, fiind vorba de cel mai important muzeu din țară. Un număr de 20 de turiști străini și un polițist tunisian au fost uciși în acest atac revendicat de gruparea Statul Islamic.