Turcia: UE observă “cu îngrijorare” instituirea stării de urgență
Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, și comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, urmăresc "îndeaproape și cu mare îngrijorare" instituirea stării de urgență în Turcia, au făcut cunoscut cei doi joi seară, reiterând apelul europenilor la respectarea statului de drept de către Ankara, transmite AFP, preluat de AGERPRES.
"Urmărim îndeaproape și cu îngrijorare evoluția situației legate de starea de urgență pe care Turcia declarat-o după tentativa de lovitură de stat, condamnată de UE", au declarat cei doi oficiali europeni într-un comunicat comun.
"Această declarație intervine în urma recentelor decizii inacceptabile referitoare la învățământ, justiție și media", au adăugat ei.
"Lansăm un apel autorităților turce să respecte în toate circumstanțele statul de drept, drepturile omului și libertățile fundamentale, inclusiv dreptul fiecărui la un proces echitabil", au continuat Federica Mogherini și Johannes Hahn, în contextul în care de până în prezent au fost arestate 10.410 persoane și 4.060 trimise în închisoare, potrivit președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan.
Comisarul și Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate au subliniat, de asemenea, că Recep Tayyip Erdogan a dat asigurări că instituirea stării de urgență, pentru prima dată din 2002, nu va afecta în niciun fel democrația din țara sa, unde epurările sunt în plină desfășurare la o săptămână după puciul eșuat.
"Așteptăm ca aceste drepturi să fie în întregime respectate și că autoritățile turce vor acționa cu reținere", au avertizat cei doi oficiali ai UE, în timp ce aproape 60.000 de persoane, în special militari, judecători sau profesori, au fost arestate, suspendate sau concediate în ultimele zile.
Articolul le recunoaște guvernelor, "în circumstanțe excepționale", facultatea de a deroga, "în mod temporar, limitat și controlat", anumite drepturi și libertăți garantate prin CEDO.
Această derogare protejează astfel Turcia de eventuale condamnări ale CEDO.
"Orice suspendare a CEDO trebuie să urmeze regulile prevăzute pentru astfel de derogări", au subliniat Federica Mogherini și Johannes Hahn.