UE a prelungit cu şase luni sancţiunile împotriva Rusiei, pentru neaplicarea acordurilor de la Minsk privind estul Ucrainei

Liderii europeni au prelungit joi cu şase luni sancţiunile adoptate împotriva Rusiei pentru rolul acesteia în conflictul din estul separatist al Ucrainei şi pentru neaplicarea acordurilor de la Minsk menite să pună capăt acestui conflict, transmite agenţia EFE, preluat de AGERPRES.
''Sancţiunile împotriva Rusiei, prelungite cu un vot în unanimitate pentru încă şase luni, având în vedere neimplementarea acordurilor de la Minsk'', a anunţat pe Twitter Preben Aamann, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk.
Respectivele acorduri prevăd, printre altele, respectarea încetării focului în estul separatist al Ucrainei şi retragerea armamentului greu.
Sancţiunile UE, adoptate pe 31 iulie 2014 iniţial pentru o perioadă de un an, vizează mai multe sectoare ale economiei ruse, printre care finanţele, energia şi apărarea. Astfel, unele bănci şi companii ruse au un acces limitat pe pieţele primare şi secundare de capital ale UE, sunt oprite tranzacţiile de export sau import de armament, precum şi exportul de produse cu dublă întrebuinţare, şi este restrâns accesul Moscovei la anumite tehnologii şi servicii sensibile ce pot fi utilizate în sectorul petrolier.