UE anunță un ajutor suplimentar de 28 milioane de euro pentru refugiații sirieni din Iordania

Uniunea Europeană a anunțat duminică un ajutor suplimentar de 28 milioane de euro pentru refugiații sirieni din Iordania pentru a face față iernii, transmite AFP.
Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, care a vizitat tabăra de refugiați Zaatari, unde sunt găzduiți circa 80.000 de sirieni, la 80 km nord de Amman.
Acest ajutor ridică la 198 milioane de euro suma totală a asistenței umanitare acordate de UE de la declanșarea conflictului din Siria, în 2011.
'Obiectivul principal al acestei noi finanțări este de a ajuta organizațiile partenere să pregătească pentru iarnă familiile de refugiați cele mai vulnerabile, furnizând un ajutor în bani pentru încălzire, pături și articole menajere', a precizat Uniunea Europeană, într-un comunicat.
'Acești bani vor ajuta la acoperirea necesităților urgente ale refugiaților sirieni și ale comunităților de primire', a declarat comisarul Stylianides, subliniind însă că ajutorul financiar nu este suficient și că 'doar o soluție politică poate pune capăt crizei siriene'.
Iordania găzduiește peste 600.000 de refugiați, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), însă guvernul iordanian afirmă că numărul acestora este de două ori mai mare.
După Iordania, comisarul european se va deplasa în Liban, unde se află peste 1,1 milioane de refugiați sirieni.