UE lansează lupta contra radicalizării și securizează Schengen

La o lună după atentatele de la Paris, liderii UE au aprobat joi un plan de luptă contra radicalizării tinerilor musulmani și pentru prevenirea unor noi atentate, dar unele reforme "vor lua timp", a recunoscut șeful statului francez Francois Hollande, relatează AFP.
"Nu a fost nici dezbatere, nici controversă" pentru adoptarea acestui plan elaborat de miniștrii de interne la sfârșitul lunii ianuarie la Riga (Letonia), a salutat președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.
Planul este structurat în jurul a trei acțiuni: prevenirea radicalizării, detectarea teroriștilor și cooperarea internațională.
El va impune modificări sau interpretări ale normelor și legilor existente. Statele vor institui un control la frontierele externe ale UE, mai ales aeroporturile, pentru cetățenii celor 26 de țări din spațiul Schengen. Pentru aceasta, va trebui modificat codul Schengen, care interzice aceste controale sistematice, notează AFP.
"Dacă vrem să păstrăm Schengenul, se impune ca frontiera externă să fie un mijloc de control pentru cine vine și cine pleacă", a explicat François Hollande. Președintele francez vrea un sistem de control permanent.
Subiectul este sensibil, a avertizat însă Jean-Claude Juncker. "Schengen face parte din soluție și nu din problemă", a repetat el. "Trebuie exploatate la maximum dispozițiile existente fără adăugarea de noi reguli și nici de noi dispoziții la acorduri", a mai avertizat el.
"Va fi nevoie de timp pentru a schimba regulile", a recunoscut Francois Hollande.
Crearea unui registru european de date ale pasagerilor avioanelor (PNR), în scopul de a urmări deplasările persoanelor suspecte, nu este de asemenea încă completă.
O propunere, aprobată de guverne, este blocată din 2011 în Parlamentul European, care solicită garanții pentru protecția acestor date.
Deputații europeni s-au angajat miercuri să facă "tot ce este posibil" pentru crearea unui registru european al pasagerilor aerieni "până la sfârșitul anului", dar au cerut guvernelor să garanteze o protecție suficientă a datelor cu caracter personal.
UE va dezvolta de asemenea tehnologia necesară pentru a urmări schimburile de materiale pe rețelele sociale, bloca site-urile, imaginile și mesajele de propagandă jihadistă și pentru a decripta anumite comunicații. Europol, oficiul european de poliție criminală, va fi însărcinat cu această misiune.
Potrivit UE, între 3.000 și 5.000 de cetățeni europeni au plecat să adere la mișcările jihadiste din Siria și Irak, dintre care 30% s-au întors.