Ungaria este de partea libertății europene, a afirmat Viktor Orban în parlamentul landului german Bavaria
Premierul ungar Viktor Orban și-a apărat luni politica anti-imigrație, spunând că țara sa este de partea 'libertății europene', într-un discurs susținut în parlamentul landului Bavaria, din sudul Germaniei, potrivit DPA, preluat de AGERPRES.
"Vă promit că Ungaria va fi și în viitor întotdeauna de partea libertății europene", a spus șeful guvernului de la Budapesta.
"Ungaria a fost întotdeauna o țară care a refuzat să accepte ocupația, suprimarea și dictatura", a declarat Orban cu ocazia unui eveniment de marcare a 60 de ani de la Revoluția din 1956 din Ungaria împotriva Uniunii Sovietice.
Orban a spus de asemenea că deschiderea granițelor în 1989 și protecția din prezent a frontierelor sunt fețele aceleiași monede. "Atunci am acționat pentru libertatea Europei, iar acum o protejăm", a declarat el, potrivit MTI.
El a mai afirmat că valurile de imigranți — în majoritate din Orientul Mijlociu și Africa — care vin în Europa sunt o 'amenințare'.
Premierul landului Bavaria, Horst Seehofer, unul dintre cei mai vocali critici la adresa deciziei cancelarului Angela Merkel de a deschide granițele Germaniei pentru refugiați, a început anul trecut să se alinieze unora dintre cele mai restrictive politici privind migrația ale lui Orban. Cei doi s-au întâlnit de trei ori în ultimul an.
Prezența lui Orban în parlamentul landului Bavaria a fost primită cu o rezistență puternică din partea formațiunilor de opoziție.
Partidele de opoziție — printre care social-democrații de centru-stânga (SPD) și formațiunea de extremă-stânga Die Linke — au criticat Uniunea Creștin Socială (CSU) a lui Seehofer pentru că a oferit o platformă în legislativ tot mai autoritarului lider al Ungariei, mai scrie DPA.