UNJR condamnă modul în care Senatul și DNA au acționat și comunicat în cazul Gabriel Oprea
Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) condamnă modul în care Senatul și DNA au ales să acționeze și să comunice în cazul cererii de începere a urmării penale față de senatorul Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, subliniind că aceste acțiuni conduc la impresia că justiția se înfăptuiește fie de parlamentari, fie de procurori, și nu de către judecători, informează AGERPRES.
În context, UNJR reamintește Senatului, care a justificat votul prin care a respins cererea de urmărire penală față de senatorul Gabriel Oprea prin faptul că "dosarul este subțire", că parlamentarii nu se pot substitui judecătorilor, iar votul nu echivalează cu o sentință.
"Parlamentul României, ca putere legiuitoare, nu poate acționa ca un organism judiciar care, făcând o analiză prealabilă a probelor administrate în cauză, să blocheze practic continuarea anchetei pe motiv că acestea sunt insuficiente. Imunitatea parlamentară este o garanție juridică a exercitării nestânjenite de către deputați și senatori a activității lor, iar în cazul miniștrilor a exercitării funcției lor executive. În nicio circumstanță și sub niciun pretext, ea nu trebuie interpretată ca o înlăturare a răspunderii juridice a deputatului sau senatorului pentru încălcarea legilor, ci ca o protecție împotriva eventualelor abuzuri sau presiuni. (...) Este inadmisibil că, după atâția ani, senatorii nu au înțeles încă limitele și rolul imunității parlamentare", se precizează într-un comunicat al UNJR emis miercuri.
Pe de altă parte, Uniunea Judecătorilor "dezavuează" modul în care DNA a comunicat public cu privire la acest caz.
Astfel, UNJR arată că, în comunicatul emis, marți, de DNA după votul din Senat a fost folosită o afirmație care reprezintă o antepronunțare cu privire la o anchetă penală care încă nu a început.
"Prin comunicatul din data de 20 septembrie 2016, DNA a amplificat emoția generală după votul din Senat, afirmând că acel vot "îi plasează pe procurorii Direcției Naționale Anticorupție în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de interne pentru moartea polițistului Bogdan Gigină". Această afirmație este o antepronunțare cu privire la o anchetă penală ce încă nu a început, ceea ce vulnerabilizează întreaga acțiune a DNA, transformându-i pe procurori în judecători și creând premizele contestării acțiunii procurorilor anticorupție. Este absolut inadmisibil că o anchetă penală soldată cu moartea unei persoane să fie tratată cu superficialitate și lipsa de profesionalism de instituții fundamentale ale statului, în timp ce familia polițistului Bogdan Gigina și cetățenii solicită disperat și public să se facă dreptate", se mai menționează în documentul citat.
În acest context, UNJR atrage atenția că este timpul revenirii la legalitate, o primă condiție fiind aceea că fiecare putere și instituție din stat trebuie să își exercite atribuțiile în mod profesionist și strict în limitele competenței ce îi revin.