Validarea cardului de sănătate îngreunează diagnosticarea bolnavilor de leucemie acută

Pericol de blocaj pentru programul care le oferă mai multe şanse la viaţă pacienţilor cu leucemie şi alte cancere de sânge. Cele câteva centre din ţară care fac investigaţii pentru tratamentele ţintite nu mai primesc bani, de o jumătate de an, pentru analizele celor din alte spitale. Bolnavii în stare gravă ar trebui duşi cu salvarea şi la sute de kilometri, doar ca să valideze serviciile cu cardul de sănătate. Medicii spun că, dacă nu se schimbă nimic, nu vor mai avea fonduri pentru reactivi, informează STIRILETVR.
Până la sfârşitul lui 2014, în România nu se oferea un diagnostic în profunzime pentru leucemia acută. Şi se pierdeau vieţi din cauza unor tratamente greşite, dar plătite scump de stat. Bolnavii au avut şansa de a primi din start terapia potrivită, după ce Ministerul Sănătăţii a lansat, la presiunea asociaţiei "Dăruieşte Viaţă", un subprogram pentru analize aprofundate. Pentru acestea au fost dotate trei centre la Bucureşti şi câte unul la Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi.
La început, s-a stabilit ca pentru bolnavii internaţi în alte spitale să fie trimise doar probele de sânge, cu un formular special. De anul trecut însă, toate analizele trebuie validate cu cardul.
Din 170 de cazuri diagnosticate, anul trecut, la Spitalul Universitar, o sută au fost din alte spitale, din Bucureşti, dar şi din alte judeţe. Cum bolnavii nu au fost aduşi doar ca să introducă PIN-ul cardului, analizele nu au fost decontate.
La Centrul de la Timişoara, o altă problemă. Se află în spitalul de copii, unde nu pot fi internaţi adulţi. Medicii le-au făcut, totuşi, analizele ce pot fi vitale. Dar cum nu le sunt decontate, pot rămâne fără bani de reactivi.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a comunicat doar că va căuta o soluţie. De o lună le-a răspuns celor de la "Dăruieşte Viaţă" că a început procedura de schimbare a legislaţiei.