Veste extraodinară pentru Jennifer Aniston şi Justin Theroux! Cei doi vor deveni părinţi

Jennifer Aniston, 46 de ani, şi Justin Theroux, 44 de ani, îşi doresc foarte mult să devină părinţi.  Cei doi s-au căsătorit în vara lui 2015 şi au început să caute un copil de adopţie încă din luna de miere care a avut loc în Bora Bora. 

O sursă apropiată familiei a declarat pentru revista Ok! că cei doi sunt mai pregătiţi ca niciodată să devină părinţi. „Este pregătită pentru această nouă aventură. Să-şi aducă copilul acasă părea departe, dar sfârşitul poveştii lui Jen este la vedere. Au făcut toate procedurile pentru a avea o familie. Jen îşi doreşte o fetiţă", a spus sursa. 

Justin şi-a încurajat soţia să facă acest mare pas şi acum, în sfârşit, se întâmplă.  "Avem o relaţie minunată. Îi spun mereu că e frumoasă şi sunt alături de ea", declara Justin în trecut.

Actriţa Jennifer Aniston, una dintre vedetele serialului "Prietenii tăi/ Friends", s-a căsătorit în august 2015 cu iubitul ei, actorul Justin Theroux, în reşedinţa din Los Angeles a cuplului, în cadrul unei ceremonii secrete, care a luat prin surprindere presa americană, dar şi pe mulţi dintre oaspeţii celor doi.