VIDEO Captură record de droguri: Două tone și jumătate de cocaină, descoperite în Portul Constanța

Procurorii DIICOT au făcut o captură record de droguri în Portul Constanța, unde au fost descoperite aproximativ două tone și jumătate de cocaină, ascunse în patru containere care au fost descărcate de pe un vapor, informează AGERPRES.

O parte din droguri a fost adusă vineri la sediul central al DIICOT din Capitală, fiind expuse în fața jurnaliștilor.
Procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, într-o conferință de presă, că șase persoane au fost reținute în acest caz, dintre care cinci în România (cetățeni columbieni și lituanieni). A șasea persoană a fost reținută în Spania — un marocan cu dublă cetățenie — olandeză și spaniolă, acesta fiind de altfel și liderul rețelei.
Cei cinci reținuți în România (patru lituanieni și un columbian) vor fi duși vineri la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă, ei riscând 20 de ani de închisoare.
Lituanienii făceau parte din echipa de extracție, trimisă să scoată cu aparate speciale drogurile din compartimentele containerelor. "Aceștia foloseau echipamente speciale și, probabil, au mai fost folosiți în asemenea operațiuni de traficanții de droguri", au dezvăluit anchetatorii români.
"Este cea mai mare captură de cocaină din România și una dintre cele mai mari din Europa", a spus Horodniceanu.
Drogurile erau ascunse în structura a patru containere și urmau să fie transportate, pe cale terestră, cu camioane de marfă. Cocaina provenea din America de Sud, în special din Columbia, și avea ca destinație Olanda, de unde urma să fie distribuită în alte state din vestul Europei.
Claudiu Cucu, șeful Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, a declarat că valoarea drogurilor pe piața neagră se ridică la peste 600 milioane de euro, iar puritatea cocainei este de peste 90%.
Pachetele de cocaină aveau cel puțin zece straturi de ambalaj, de la folie de plastic, la cauciuc, indigo, hidroizolație, plus substanțe care le făceau nedetectabile la scanner și controlul cu câini special antrenați. De asemenea, pe pachetele cu droguri erau ștanțate numele unor firme de renume: Gucci, Rolex, Kenzo. Aceste denumiri indicau calitatea drogurilor și destinatarul unde urmau să ajungă.
La această anchetă au participat procurori DIICOT și peste 150 de polițiști români, în cooperare cu autorități judiciare din SUA (DEA), Spania (Guardia Civil) și state din America de Sud.
Operațiunea a avut numele de cod ''Globetrotter'' și încă sunt acțiuni în desfășurare în alte țări.