VIDEO Cel mai înalt zgârie-nori religios din lume se construiește în India

Templul Vrindavan Chandrodaya Mandir din statul indian Uttar Pradesh, a cărui construcție a început, va fi mai mare decât Bazilica Sf. Petru din Cetatea Vaticanului și se va înălța mai sus decât Domul din Ulm din Germania, odată ce lucrările vor fi finalizate, informează marți CNN, preluat de AGERPRES.

Templul hindus, care va avea o înălțime de 213 metri, va avea pe lângă rolul de templu religios, și cel centru cultural și va include un parc tematic destinat Societății Internaționale pentru Conștiința Krishna.
Forma clădirii rezistente la cutremur seamănă cu o rachetă, iar când aceasta va fi gata vârful ei se va afla la o înălțime echivalentă cu 70 de etaje.
''Atracțiile din parcul tematic vor include plimbări organizate, (instalații — n.r.) animatronice, lumini, sunet și efecte speciale, ca și spectacole (cu tematică — n.r.) Vraja Mandal parikrama și show-uri cu laser'', a declarat Narasimha Das, directorul de proiect al templului.
Un lift tip capsulă va străbate înălțimea structurii, transportând vizitatorii pe o platformă pentru admirarea priveliștii de la înălțime. Călătoria va oferi în plus experiențe vizuale și auditive cu tema sistemelor planetare ale Universului, inspirate din literatura vedică.
Dedicat zeității hinduse Sri Krishna — despre care se spune că ar fi crescut în Vrindavan — templul va fi înconjurat de circa 30 de acri de pădure, plantată pentru a reproduce cele douăsprezece păduri din Braj.
La poalele structurii vor fi construite locuințe sociale, apartamente și vile despre care publicația New Indian Express scrie că vor fi vândute pentru a susține financiar proiectul care se va baza, de asemenea, pe donații din partea credincioșilor.
În prezent, se lucrează la fundația de peste 50 de metri adâncime, mai arată CNN.