VIDEO Iohannis: România, simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează NATO
În decurs de câteva luni, România a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa nord-atlantică, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, prezent luni la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, la Constanţa, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
"În câteva luni, ţara noastră a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa Nord-Atlantică. Prin activităţile comune desfăşurate de militarii români şi aliaţi aici, la Marea Neagră, sub comanda NATO, transpunem în practică angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc şi de a apăra împreună valorile democratice care ne unesc. Profit de această ocazie pentru a sublinia din nou aprecierea României pentru prezenţa în ţara noastră a militarilor din Statele Unite ale Americii, Franţa, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Germania şi Ţările de Jos", a spus preşedintele.
Iohannis a subliniat că Marea Neagră este considerată astăzi o zonă de interes strategic pentru securitatea euroatlantică, iar acest lucru este demonstrat nu numai prin "vizibilitatea fără precedent a întregii regiuni", ci şi prin prezenţa celor peste 5.000 de militari aliaţi în România.
"Ne aflăm pe ţărmul Mării Negre, la numai câteva sute de kilometri distanţă de războiul nedrept şi brutal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, un conflict armat pe care mulţi nu îl mai credeau posibil în Europa vremurilor noastre. În ultimii ani, am acţionat constant şi decisiv pentru ca regiunea Mării Negre să fie recunoscută drept una de interes major pentru comunitatea euroatlantică, pe măsura importanţei sale geostrategice de hotar al Alianţei Nord Atlantice şi al Uniunii Europene. Iată că Marea Neagră este considerată astăzi o zonă de interes strategic pentru securitatea euroatlantică, aşa cum am afirmat răspicat împreună cu ceilalţi aliaţi în Conceptul Strategic al NATO, pe care l-am aprobat la Summitul istoric recent desfăşurat la Madrid", a spus şeful statului.
Iohannis a menţionat că România va pune în practică deciziile adoptate la Madrid şi, împreună cu aliaţii şi partenerii săi, va consolida postura NATO de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre pe termen lung, Preşedintele a afirmat că România va continua să îşi îndeplinească rolul de "pilon de stabilitate regional". Totodată, va continua să acţioneze "unitar şi coordonat" în cadrul Uniunii Europene pentru a gestiona efectele războiului din Ucraina.
"Astăzi, mai mult decât oricând în ultimele decenii, este necesar un nivel superior de ambiţie, inclusiv în domeniul apărării, pentru a face faţă provocărilor multiple în actualul context extrem de complicat. De aceea, începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a creşte alocarea bugetară pentru Apărare de la 2% din PIB, cât este în prezent, la 2,5%.Vom utiliza aceste fonduri pentru a accelera înzestrarea şi modernizarea Armatei României, inclusiv a Forţelor Navale, şi pentru a creşte nivelul de pregătire a militarilor noştri, astfel încât să dispunem de o structură de forţe interoperabilă cu cele aliate şi mai eficientă, capabilă să asigure apărarea naţională şi să contribuie la apărarea colectivă, împreună cu aliaţii noştri din NATO, a spus Iohannis.
Preşedintele a adus un omagiu celor care s-au jertfit sub pavilionul naţional. El a subliniat că a fi marinar "este mai mult decât o meserie, este un stil de viaţă" care presupune multe sacrificii, dar şi nenumărate satisfacţii şi împliniri. Iohannis a evidenţiat totodată că datorită misiunilor desfăşurate de Forţele Navale, alături de aliaţii şi partenerii din NATO şi din UE, apele teritoriale ale României, dar şi mările lumii sunt mai sigure.
"Tenacitatea, dârzenia, rezistenţa şi spiritul de sacrificiu de care daţi dovadă fac din profesia de marinar una deopotrivă onorabilă şi dificilă. A fi marinar este mai mult decât o meserie, este un stil de viaţă care presupune multe sacrificii, dar şi nenumărate satisfacţii şi împliniri. (...) Sunteţi expresia profesionalismului şi a dăruirii şi vă mulţumim pentru sacrificiile pe care le faceţi pentru ca noi toţi să trăim în siguranţă", a precizat aceasta.
În debutul festivităţii din Constanţa, garda de onoare i-a prezentat onorul preşedintelui, iar apoi a avut loc ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare. Muzica Militară a Forţelor Navale a intonat Imnul Naţional. În timpul festivităţii fost trase 21 de salve de tun. Slujba Te Deum a fost oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, însoţit de un sobor de preoţi militari.
După alocuţiune, a urmat vizitarea navei-şcoală "Mircea", recent întoarsă dintr-un marş internaţional de instrucţie. La eveniment participă prim-ministrul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, Vasile Dîncu şi preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.
În portul Tomis s-au adunat numeroase persoane pentru a asista la parada navelor militare
Ziua Marinei Române a ajuns la cea de-a 120-a aniversare. Integral pe www.agerpres.ro