Vulcanul de pe insula spaniolă La Palma a început să expulzeze din nou lavă şi fum
Vulcanul de pe insula La Palma din arhipelagul Canare a început să expulzeze din nou lavă şi fum, după ce oamenii de ştiinţă declaraseră luni că activitatea acestuia încetinise până aproape de oprire, iar locuitorii dintr-o zonă de pe malul estic al insulei primiseră ordin să rămână în izolare în spaţii interioare pe măsură ce lava care se scurgea dinspre Cumbre Vieja se apropia de ocean, informează Reuters, preluat de AGERPRES.
Institutul de vulcanologie Involcan din Insulele Canare a confirmat reluarea erupţiei pe Twitter, în timp ce martori oculari au declarat pentru Reuters că au văzut o coloană de fum alb ridicându-se din conul vulcanului după câteva ore de calm.
Involcan şi Institutul Naţional Geografic declaraseră luni mai devreme că exploziile din jurul vulcanului Cumbre Vieja slăbiseră în intensitate, însă calmul a fost de scurtă durată, iar erupţia s-a reluat cu puţin înainte de ora locală 11:00 (10:00 GMT).
Locuitorii din zonele costiere San Borondon, Marina Alta, Marina Baja şi La Condesa au primit ordin de izolare, în condiţiile în care lava de 1.250 grade Celsius poate să ajungă în apele Oceanului Atlantic în următoarele ore, existând un risc de explozii şi de formare a unor nori de gaze toxice deasupra insulei,
"Oamenii trebuie să urmeze îndrumările autorităţilor şi să rămână în casele lor cu uşile şi ferestrele închise", au declarat serviciile de urgenţă din Insulele Canare pe contul lor de Twitter.
De la debutul erupţiei vulcanului, la data de 19 septembrie, fluxul de lavă neagră a cuprins o suprafaţă de peste 230 de hectare, a indicat Serviciul de monitorizare prin satelit al Uniunii Europene, Copernicus, înghiţind sute de case, dar şi drumuri, şcoli, biserici şi plantaţii de banane şi conducând la evacuarea a mii de persoane.
Nu au fost raportate răniri grave sau decese în urma erupţiei vulcanului, însă cira 15% din recolta de banane de pe insulă, esenţială pentru economia acesteia, ar putea fi afectată, punând în pericol mii de locuri de muncă.
La Palma, cu o populaţie de peste 83.000 de locuitori, face parte din arhipelagul Insulele Canare.