Cannelloni cu carne de curcan

INGREDIENTE

Am folosit 16 tuburi cannelloni Panzani.
Ingrediente sos ragu :
600 gr carne de curcan tocata
1 morcov
1 ceapa
2, 3 catei de usturoi
1 cutie rosii in bulion ( 400 gr )
oregano
busuioc ( se poate pune rozmarin, eu n-am avut )
sare, piper
Sos Bechamel :
600 gr lapte
50 gr unt
3 linguri faina
nucsoara
un varf de sare
Pentru topping :
100 gr parmezan ras

MOD DE PREPARARE

1. Ceapa tocata marunt, usturoiul taiat si morcovul ras se calesc in putin  ulei, dupa care se adauga carnea si se lasa pana se evapora complet apa rezultata. Punem apoi rosiile, sarea, piperul si oregano (uscat) si lasam pana ce carnea este bine facuta si devine frageda. Adaugam si busuiocul tocat ( eu am avut proaspat si l-am pus la final, sa se simta aroma bine ) si dam de-o parte pana pregatim sosul .
2. Pentru sosul Bechamel, se lasa untul la topit la foc mic. Adaugam faina dintr-o data si amestecam energic sa nu se formeze cocoloase. Eu folosesc de obicei telul , ma descurc mai bine decat cu lingura.Adaugam treptat laptele fierbinte pana la inglobarea totala a acestuia. Lasam doua, trei munute pana ce se omogenizeaza iar faina este bine fiarta. Adaugam nucsoara, sarea si piperul.
3. Tuburile se umplu cu anestecul de carne.
4. Se ia un vas pe fundul caruia se toarna un strat subtire de sos Bechamel. Se aranjeaza tuburile peste care se toarna restul de sos. Deasupra se presara parmezanul.
5. Acoperim vasul cu folie de aluminiu si dam la cuptorul preincalzit 30-40 minute, la 180 grade,  dupa care se scoate folia si se mai lasa 10 minute pana se formeaza o crusta aurie.
6. Se serveste fierbinte .