Trosnirea degetelor rămâne un subiect controversat atât pentru medici, cât și pentru pacienți, cu atât mai mult cu cât de-a lungul timpului au apărut o serie de mituri legate de acest obicei: unele persoane consideră acest obicei vicios, în timp ce pentru altele reprezintă o plăcere.
Articulaţiile sunt punctul unde două (sau mai multe) oase se întâlnesc. Ligamentele leagă oasele unul de altul, iar capsula articulară înconjoară totul. Această capsulă este plină cu un lubrifiant natural numit lichid sinovial.
Atunci când îţi trosneşti degetele, articulaţia este „smulsă“, lărgind capsula şi forţând „aerul“, adică substanţele gazoase din lichidul sinovial, să se „mute“ pentru a umple spaţiul rămas gol. Această afluenţă de gaze din capsulă scoate acel zgomot atât de plăcut nouă şi atât de enervant pentru ceilalţi.
Totuși, experții ne asigură că trosnitul degetul poate fi semnul unui obicei nervos sau, dimpotrivă, un obicei satisfăcător, deoarece acest gest stimulează terminațiile nervoase și întinde articulațiile.
De asemenea, între 25% și 54% dintre persoane obișnuiesc să-și trosnească degetele, iar o mare parte dintre acestea este reprezentată de bărbați.
Ce se întâmplă când ne trosnim degetele
Mai multe studii sugerează că acest obicei ar putea declanșa artrită, adică o instabilitate la nivelul articulațiilor, precum și diminuarea forței și a unei părți din funcțiile mâinii.
Din punct de vedere științific, trosnitul frecvent al degetelor poate deteriora cartilajul care acoperă articulațiile. Cu toate acestea, nu există dovezi concrete care să demonstreze că acest obicei poate interfera cu circulația sângelui.
Unul dintre cele mai cunoscute studii pe acest subiect a câștigat și Premiul Nobel în anul 2009. Donald Unger, un medic californian și-a trosnit astfel degetele de la mâna stângă timp de 60 de ani, de două ori pe zi. El a concluzionat, de altfel, că nu a suferit niciodată de artrită în tot acest timp.
Un alt studiu desfășurat în anii '90, în cadrul căruia au fost analizate mâinile a 300 de persoane peste 45 de ani, a arătat că 84% din numărul celor care sufereau de o inflamație la nivelul mâinilor obișnuiau să-și trosnească degetele. Totuși, oamenii de știință nu au găsit o legătură directă între acest obicei și inflamațiile de care sufereau aceste persoane.
Consecințe
Pe termen lung, acest obicei poate duce la:
- ligamentele de susținere devin din ce în ce mai slăbite;
- ticul, repetat în mod frecvent, suprasolicită elementele articulației și poate provoca în timp disfuncții mai serioase;
- mâinile se pot umfla și deveni dureroase, în timp ce forța lor se diminuează.