Fotbal – CM 2022: Brazilia a debutat cu dreptul la turneul din Qatar, 2-0 cu Serbia
Selecţionata Braziliei a învins echipa Serbiei cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în primul său meci din Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
După o primă repriză mai slabă, Selecao a făcut spectacol în partea secundă, câştigând prin dubla lui Richarlison (62, 73).
Cvintupla campioană mondială (1958, 1962, 1970, 1994, 2002), marea favorită la câştigarea trofeului, a încheiat meciul cu un raport de 24-4 şuturi la poartă şi 10-0 la şuturi pe poartă, având şi două bare (nu se contabilizează ca şut pe poartă).
Brazilia a controlat jocul încă din startul partidei, însă Serbia s-a apărat exact, masiva echipă pregătită de Dragan Stojkovic rezistând cu brio atacurilor adverse.
A fost nevoie de un corner executat cu efect de Neymar (13) pentru a consemna prima ocazie, însă bravul portar Vanja Milinkovic-Savic a fost atent şi a respins. Casemiro a apoi tras de la 25 metri (21), dar Vanja Milinkovic-Savic a reţinut. Fratele mai celebrului Sergej l-a blocat salvator pe Vinicius (27) şi a reţinut şi şutul slab al lui Raphinha (35). Vinicius a fost periculos şi în min. 41, când a fost blocat in extremis de Milenkovic, după o eroare a fundaşului sârb.
Echipa auriverde a fost aproape de deschiderea scorului în primul minut al reprizei secunde (46), după o gafă a lui Pavlovic, dar Raphinha a tras în Vanja Milinkovic-Savic.
Ocaziile la poarta Serbiei au fost din ce în ce mai mare, pregătind parcă deschiderea scorului. Neymar a reluat de la 11 metri pe lângă poartă la centrarea lui Vinicius (55), după care Alex Sandro (60) a şutat de la 30 metri în bară.
În min. 62, Richarlison a reluat mingea în plasă, după ce Vanja Milinkovic-Savic a respins şutul lui Vinicius.
Serbia a încercat să dea o replică rapidă şi a avut o semiocazie când Sergej Milinkovic-Savic (70) a trimis cu capul, dar Marquinhos a respins din faţa porţii.
Cel mai spectaculos gol de până acum al Cupei Mondiale din Qatar a fost marcat în min. 73, când Vinicius a pasat în centrul careului, iar Richarlison a preluat şi a înscris din foarfecă.
Ofensiva selecţionatei Canarinha a continuat, iar Casemiro a şutat în bara transversală (81) din afara careului, Vanja Milinkovic-Savic a respins şuturile lui Rodrygo (82) şi Fred (83), iar Rodrygo (87) a şutat peste poartă de la 16 metri.
Serbia nu a depăşit până acum faza grupelor la Cupa Mondială după ce s-a despărţit de Muntenegru, în 2006.
Cele două echipe s-au întâlnit în grupă şi la Cupa Mondială din 2018, când Brazilia s-a impus tot cu 2-0, prin golurile marcate de Paulinho şi Thiago Silva.
În celălalt meci din grupă, Elveţia a învins Camerunul cu 1-0.
Etapa următoare programează meciurile Camerun - Serbia (Al Janoub Stadium - Al Wakrah, 12:00) şi Brazilia - Elveţia (Stadium 974 - Doha, 18:00), luni 28 noiembrie.
Brazilia - Serbia 2-0 (0-0) A marcat: Richarlison (62, 73). Al Daayen, Lusail Stadium: 88.103 spectatori Cupa Mondială 2022 - Grupa G
Au evoluat echipele: Brazilia: 1. Alisson Becker - 2. Danilo, 3. Thiago Silva (căpitan), 4. Marquinhos, 6. Alex Sandro - 5. Casemiro, 7. Lucas Paqueta (8. Fred, 75) - 11. Raphinha (26. Gabriel Martinelli, 87), 10. Neymar (19. Antony, 79), 20. Vinicius Junior (21. Rodrygo, 75) - 9. Richarlison (18. Gabriel Jesus, 79). Selecţioner: Tite. Rezerve neutilizate: 12. Weverton, 23. Ederson - 13. Daniel Alves, 14. Eder Militao, 16. Alex Telles, 24. Bremer, 15. Fabinho, 17. Bruno Guimaraes, 22. Everton Ribeiro, 25. Pedro. Serbia: 23. Vanja Milinkovic-Savic - 5. Milos Veljkovic, 4. Nikola Milenkovic, 2. Strahinja Pavlovic - 14. Andrija Zivkovic (7. Nemanja Radonjic, 57), 20. Sergej Milinkovic-Savic, 8. Nemanja Gudelj (24. Ivan Ilic, 57), 16. Sasa Lukic (18. Dusan Vlahovic, 66), 25. Filip Mladenovic (22. Darko Lazovic, 66) - 10. Dusan Tadic (căpitan) - 9. Aleksandar Mitrovic (6. Nemanja Maksimovic, 83). Selecţioner: Dragan Stojkovic. Rezerve neutilizate: 1. Marko Dmitrovic, 12. Predrag Rajkovic - 3. Strahinja Erakovic, 13. Stefan Mitrovic, 15. Srdjan Babic, 17. Filip Kostic, 19. Uros Racic, 26. Marko Grujic, 11. Luka Jovic, 21. Filip Djuricic.
Arbitru: Alireza Faghani; arbitri asistenţi: Mohammadreza Mansouri, Mohammadreza Abolfalzi (toţi din Iran); al patrulea oficial: Maguette Ndiaye (Senegal) Cartonaşe galbene: Pavlovic (7), Gudelj (49), Lukic (65). Integral pe www.agerpres.ro