Fotbal: Luka Modric şi-a prelungit contractul cu Real Madrid (oficial)
Mijlocaşul croat Luka Modric şi-a prelungit cu un an contractul cu Real Madrid, până la 30 iunie 2024, a anunţat luni clubul de fotbal din capitala Spaniei, citat de agenţia EFE, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Modric, în vârstă de 37 de ani, a refuzat o ofertă consistentă venită din Arabia Saudită şi a decis să rămână la Real Madrid, club la care s-a transferat în 2012 de la formaţia engleză Tottenham Hotspur.
Internaţionalul croat a declarat anterior că "visul" său este să se retragă din activitate ca jucător al clubului madrilen.
"În cele unsprezece sezoane în care a apăra tricoul nostru, Luka Modric a disputat 488 de meciuri şi a câştigat 23 de titluri: 5 Ligi ale Campionilor, 5 Cupe Mondiale ale Cluburilor, 4 Supercupe ale Europei, 3 titluri în La Liga, 2 Cupe ale Regelui şi 4 Supercupe ale Spaniei", precizează Real Madrid într-un comunicat.
"De-a lungul carierei sale de jucător la Real Madrid, Modric a cucerit cele mai înalte distincţii individuale, precum Balonul de Aur 2018, Premiul pentru cel mai bun jucător FIFA 2018, Premiul Jucătorul anului UEFA 2017/18, Balonul de Aur la Cupa Mondială a Cluburilor 2017, iar în acest sezon a făcut parte din XI-le Mondial FIFA/FIFPRO, pentru a şasea oară în cariera sa. În plus, a fost Balonul de Aur al Cupei Mondiale din Rusia şi Balonul de Bronz la Mondialul din Qatar", subliniază Real Madrid. Integral pe www.agerpres.ro