Handbal masculin: CSM Constanţa a reuşit a treia sa victorie consecutivă în grupele EHF European League

CSM Constanţa a învins echipa poloneză KGHM Chrobry Glogow, cu scorul de 29-18 (15-8), marţi seara, în Sala Sporturilor ''Simona Amânar'', în Grupa H a competiţiei masculine de handbal EHF European League, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
CSM Constanţa a bifat a treia victorie în tot atâtea meciuri jucate în grupă.
Constănţenii au controlat jocul de la un capăt la altul, chiar dacă polonezii au condus la început, cu 1-0 şi 2-1.
Pentru gazde au înscris Zoran Nikolic 5 goluri, Nikolai Aliohin 5, Vitali Komogorov 3, Valentino Ravnic 3, Gabriel Ilie 3, Andrei Drăgan 3, Ionuţ Nistor Ioniţă 2, Alexandru George Andrei 2, Liviu Caba 1, Gaston Alberto Mourino 1, Rareş Andrei Ştefan 1.
Portarul Dan Lucian Vasile a avut o evoluţie de excepţie, cu 16 intervenţii (57,14%), iar Vlăduţ Rusu a apărat un şut.
Golurile echipei poloneze au fost semnate de Jedrzej Zieniewicz 3, Wojciech Styrcz 3, Kacper Grabowski 2, Filip Wrona 2, Jakub Orpik 2, Tomasz Kosznik 1, Oleksandr Tilte 1, Rafal Jamiol 1, Wojciech Dadej 1, Wojciech Hajnos 1, Bartosz Skiba 1.
Rafal Stachera a apărat 5 şuturi (26,32%), iar Anton Dereviankin 3 (16,67%).
Meciul a fost arbitrat de nord-macedonenii Dimitar Mitrevski şi Blagojche Todorovski, iar delegat EHF a fost turcul Ayberk Dilmen.
În celălalt meci al grupei, MOL Tatabanya KC a întrecut-o pe Sporting Lisabona cu 31-29.
CSM Constanţa conduce în grupă, cu 6 puncte, urmată de Tatabanya, 4 puncte, Sporting, 2 puncte, KGHM Chrobry Glogow, 0 puncte.
Pe 21 noiembrie, CSM Constanţa va juca revanşa cu KGHM Chrobry Glogow, în Polonia. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: CSM Constanta Handbal / Facebook