MotoGP: Spaniolul Aleix Espargaro (Aprilia) s-a ales cu o ruptură la călcâiul drept după o accidentare la Silverstone
Pilotul spaniol Aleix Espargaro (Aprilia) s-a ales cu o ruptură la călcâiul drept după ce a căzut în timpul antrenamentelor de pe circuitul de la Silverstone, dinaintea Marelui Premiu al Marii Britanii la clasa-regină a motociclismului viteză, Moto GP, scrie AFP, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
"Din fericire, accidentarea nu a necesitat o intervenţie chirurgicală. Aleix se va afla însă în repaus total timp de o săptămână. El va fi nevoit să folosească cârje. Este de salutat faptul că el a continuat antrenamentele şi după căzătură şi apoi a participat la cursă. Sperăm să-l avem apt până la următorul MP, cel al Austrie, din 21 august", se arată într-un comunicat al echipei sale, Aprilia.
Aşa cum se ştie, pilotul italian Francesco Bagnaia (Ducati) a câştigat duminică Marele Premiu al Marii Britanii la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, pe circuitul de la Silverstone (5,9 km).
Bagnaia a fost cronometrat pe cele 20 tururi în 40'10.260, fiind urmat de spaniolul Maverick Vinales (Aprilia, +0.426) şi de australianul Jack Miller (Ducati, +0.614).
Francezul Fabio Quartararo (Yamaha), liderul la zi în clasamentul piloţilor şi campionul mondial en-titre, a încheiat pe poziţia a 8-a, la +3,819 de învingător, în timp ce francezul Johann Zarco (Ducati-Pramac), care a plecat din pole position, a abandonat în turul 5, după o căzătură.
După 12 etape desfăşurate în Campionatul mondial de MotoGP, în ierarhia generală lider se menţine Quartararo, cu 180 puncte, urmat de spaniolul Aleix Espargaro (Aprilia), cu 158 puncte şi de Bagnaia, cu 131 puncte.
Următoarea manşă va avea loc pe 21 august, Marele Premiu al Austriei. Integral pe www.agerpres.ro