Tag Archives: BNS

Hossu: Următorul Guvern va lua decizia legată de salariul minim

Următorul Guvern ar urma să ia decizia legată de salariul minim, iar în cazul în care acesta nu va fi învestit până la finalul anului, actualul Executiv ar urma să dea o hotărâre prin care să prelungească cu încă o lună salariul minim pe economie, a explicat luni președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa, Bogdan…
Citeste mai departe

Costin (BNS): O majoritate de organizații au considerat că este util să continuăm proiectul de salarizare unitară

Majoritatea organizațiilor sindicale și patronale a considerat utilă continuarea proiectului elaborării unei legi unitare în sectorul bugetar, a declarat miercuri președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, după consultările pe tema Legii salarizării unitare, care au avut loc la Guvern, în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT). "Tema principală a CNT-ului de astăzi a fost o agendă…
Citeste mai departe

Costin (BNS): Dezbarerea proiectului Legii salarizării unitare în Parlament ar putea avea loc în februarie – martie

Proiectul Legii salarizării unitare ar putea fi realizat conform calendarului stabilit de actualul Executiv, dar dezbaterea lui în Parlament ar putea avea loc în perioada februarie - martie, a declarat, miercuri, Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, după consultările pe tema Legii salarizării unitare, informează AGERPRES. "Calendarul, chiar dacă este unul extrem de condensat, printr-un…
Citeste mai departe

Costin (BNS): Cerem președintelui României să medieze o întâlnire cu Guvernul pe legislația muncii

Sindicaliștii afiliați Blocului Național Sindical (BNS) îi cer președintelui României să medieze în regim de urgență o întâlnire cu Guvernul pentru a identifica împreună care sunt modificările cu caracter de urgență ce ar trebui să apară în legislația muncii, informează AGERPRES. "Suntem astăzi la Cotroceni și nu la Guvernul României pentru că îi cerem președintelui…
Citeste mai departe