Tag Archives: brexit

Brexit: Boris Johnson va prezenta vineri abordarea Londrei în negocieri, după poziţia “dezamăgitoare” a liderilor UE

Premierul britanic Boris Johnson va stabili vineri abordarea Regatului Unit asupra relaţiei post-Brexit cu UE, după ce negociatorul său şef a descris ultimele solicitări ale blocului comunitar în negocierile comerciale drept dezamăgitoare şi surprinzătoare, relatează Reuters, preluat de AGERPRES. Marea Britanie a ieşit din UE la sfârşitul lunii ianuarie, iar cele două părţi au fost…
Citeste mai departe

Brexit: Uniunea Europeană doreşte un acord, “dar nu cu orice preţ”

Premierul britanic, Boris Johnson, a afirmat miercuri, în cursul unei discuţii telefonice cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că un acord comercial post-Brexit este "de dorit", exprimându-şi în acelaşi timp "decepţia" în faţa progreselor insuficiente din ultimele două săptămâni, notează AFP, preluat de AGERPRES. "Prim-ministrul a declarat că aşteaptă cu nerăbdare rezultatele summitului…
Citeste mai departe

Brexit: Ipoteza unui no-deal este “foarte credibilă” şi “probabilă în prezent”, afirmă Parisul

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat marţi că absenţa unui acord între Uniunea Europenă (UE) şi Regatul Unit asupra relaţiilor lor viitoare este o perspectivă "foarte credibilă" şi "probabilă în prezent", notează AFP, preluat de AGERPRES. "În situaţia în care ne aflăm acum, ipoteza unui +no-deal+ este o ipoteză foarte credibilă, din…
Citeste mai departe