Tag Archives: Confederatia Meridian

Confederaţia Meridian anunţă protest în Piaţa Victoriei

Confederaţia Sindicală Naţională Meridian organizează un protest în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului României, joi, între orele 11:00 - 13:00, conform unui comunicat remis AGERPRES. Protestul a fost iniţiat şi solicitat de către Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Sindicatul Naţional Forţa Legii, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, dar au…
Citeste mai departe

Programul de închidere pentru minele Lupeni și Lonea urmează să fie prelungit până la finalul anului 2027

Programul de închidere pentru minele Lupeni și Lonea urmează să fie prelungit de la limita anului 2024 pentru sfârșitul anului 2027, pe fondul condițiilor tehnice, de mediu și sociale ale celor două exploatări, potrivit unei Convenții privind continuitatea activității Complexului Energetic Hunedoara încheiate luni între reprezentanții Ministerului Energiei, cei ai Confederației Sindicale Naționale Meridian și…
Citeste mai departe