Tag Archives: Consulatul General al României la Sevilla

România aniversează, anul acesta, 30 de ani de când este membru cu drepturi depline al Francofoniei Instituţionale

În acest context, pentru a marca momentul aniversar, Consulatul General al României la Sevilla (CG Sevilla) în colaborare cu Universitatea Sevilla, Institutul Cultural Român de la Madrid şi cu sprijinul Institutului Cultural Francez din Sevilla am organizat un moment de diplomaţie publică prin care ne-am propus să evidenţiem valoarea şi diversitatea contribuţiei României în cadrul…
Citeste mai departe

A doua zi a proiectului Săptămâna limbilor străine, la Sevilla – România, invitatul special

Cea de a doua zi a proiectului Săptămâna limbilor străine, moment organizat de o şcoală internaţională din Sevilla, unde România, este invitatul special al ediţiei din acest an, a fost dedicat familiarizării micuţilor participanţi cu elemente ale portului tradiţional românesc, precum şi cu o serie de elemente şi curiozităţi despre evoluţia limbii române, informeazã Consulatul…
Citeste mai departe

Săptămâna limbilor străine la Sevilla – România, invitatul special

Învăţarea limbilor străine ne oferă o conexiune inedită cu lumea care ne înconjoară, reprezentând un instrument cheie pentru înţelegerea interculturală, precum şi conservarea moştenirii noastre culturale. Diversitatea lingvistică reprezintă cheia unei bune comunicări şi este, deopotrivă, unul din elementele principale ale bogatului patrimoniu cultural al omenirii, informeazã Consulatul General al României la Sevilla. Rămâi aproape…
Citeste mai departe

Misiune de suport operativ a unui ofiţer al Poliţiei Române la Sevilla

Pe 02 mai, a debutat misiunea de suport operativ a unui ofiţer al Poliţiei Române, în colaborare cu Poliţia Naţională Spaniolă, în contextul bunelor relaţii de cooperare polițienească dintre cele două state. Momentul a fost marcat la sediul acestei structuri polițienești, în prezența comisarului principal Dl. Andrés Martín Garrido Cancio, comandant al Poliției Naționale pe…
Citeste mai departe