Spania, unde obligaţia de a purta mască în exterior este extrem de strictă de la finalul primului val al pandemiei, va putea să renunţe la această restricţie "în curând", a promis miercuri premierul Pedro Sanchez, potrivit AFP, preluat de AGERPRES. "Vom renunţa în curând la purtarea măştilor pe stradă", a declarat Sanchez la un forum…
Citeste mai departe
IGPR: Zece percheziţii la persoane bănuite că au vândut spitalelor măşti de protecţie contrafăcute
Poliţiştii de la Economic efectuează, luni dimineaţă, 10 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor, Braşov, Maramureş şi Timiş, într-un dosar penal privind comercializarea de măşti de protecţie împotriva virusului SARS-CoV-2, care ar fi fost contrafăcute. "Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru…
Citeste mai departe
Muzeul Naţional de Istorie vinde măşti textile de protecţie care reproduc exponate de colecţie
Vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) pot achiziţiona, în această perioadă, de la magazinul de suveniruri al instituţiei, pe lângă clasicele obiecte înfăţişând replici la scară ale lucrărilor din muzeu, şi măşti textile de protecţie împotriva SARS-CoV-2. Potrivit şefului de secţie interimar al Secţiei Relaţii Publice şi Marketing Cultural al MNIR, Roaită Flavius…
Citeste mai departe
PSD şi Pro România – proiect de lege privind acordarea gratuită de măşti de protecţie pentru fiecare român
Parlamentari de la PSD şi Pro România au iniţiat un proiect de lege care prevede acordarea de măşti de protecţie, gratuit, de către Ministerul Sănătăţii, fiecărui cetăţean român, până la data de 15 mai, pentru a se proteja de coronavirus, informeazã AGERPRES. "Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 măşti de protecţie…
Citeste mai departe
- 1
- 2