Tag Archives: nicolas maduro

Venezuela: Tentativă de ”lovitură de stat” dejucată (ministru)

Guvernul venezuelean a anunţat miercuri că a dejucat o tentativă de "lovitură de stat" militară implicând Statele Unite, Columbia şi Chile, care prevedea asasinarea preşedintelui socialist Nicolas Maduro, transmite AFP, preluat de AGERPRES. "Am asistat la toate reuniunile de planificare a loviturii de stat", a declarat ministrul comunicaţiilor, Jorge Rodriguez. Agenţi guvernamentali ar fi fost…
Citeste mai departe

O nouă reuniune a Consiliului de Securitate privind Venezuela, marţi

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite va ţine marţi - pentru prima dată la solicitarea europenilor - o reuniune privind Venezuela, unde opoziţia se apropie de armata americană după ce nu a reuşit să zdruncine sprijinul militarilor pentru Nicolas Maduro, potrivit unor surse diplomatice, relatează AFP, preluat de AGERPRES. În cursul acestei reuniuni cu uşile…
Citeste mai departe

Venezuela: Puterea va ridica imunitatea parlamentară deputaţilor care au sprijinit revolta eşuată

Adunarea Constituantă din Venezuela, în întregime favorabilă preşedintelui Nicolas Maduro, se pregăteşte să ridice imunitatea deputaţilor parlamentului, singura instituţie controlată de opoziţie, care au susţinut revolta militară eşuată de marţi, a anunţat duminică numărul doi al puterii chaviste, relatează AFP, preluat de AGERPRES. "Procuratura a început ancheta şi toate cererile de ridicare a imunităţii parlamentare…
Citeste mai departe