Procurorii militari din DNA efectuează joi percheziții la Academia Navală din Constanța, iar cercetările vizează fapte de corupție în legătură cu promovarea unor examene, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Potrivit acestora, în cauză se anchetează infracțiuni de luare și dare de mită privind promovarea unor examene sau unor restanțe. Sursele citate au precizat că…
Citeste mai departe
Argeș: Percheziții într-un dosar penal privind eliberarea de documente medicale false
Polițiștii din Pitești efectuează, joi, 14 percheziții la domiciliile unor persoane și la sediile unor firme, într-un dosar privind eliberarea de documente medicale false. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, preluat de AGERPRES, persoanele vizate sunt suspectate de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, complicitate…
Citeste mai departe
Aproape 100 de percheziții pentru destructurarea mai multor grupări infracționale, în ultima săptămână
Poliția Română a efectuat, pe parcursul ultimei săptămâni, 98 de percheziții domiciliare pentru destructurarea unor grupări infracționale, în urma acestor acțiuni fiind ridicate droguri, bani și țigări de contrabandă și fiind reținute 44 de persoane, informează un comunicat de presă al IGPR, remis duminică AGERPRES. Potrivit comunicatului, în perioada 20 — 26 mai, polițiștii specializați…
Citeste mai departe
Percheziție la Senatul francez într-un dosar pentru deturnări de fonduri publice
O percheziție a fost efectuată luni la Senatul francez într-o anchetă referitoare la suspiciuni de deturnări de fonduri publice în profitul senatorilor din partidul de dreapta al fostului președinte Nicolas Sarkozy, au indicat pentru AFP surse apropiate anchetei, preluat de AGERPRES. Judecători specializați în domeniul financiar anchetează din noiembrie 2013 presupuse fapte de abuz de…
Citeste mai departe
- 1
- 2